24:5 După aceea, inima îi bătea, pentru că tăiase colţul hainei lui Saul.
Inima. Conştiinţa îl acuza. Cei din vechime foloseau cuvântul ,,inimă” pentru a descrie sediul intelectului (Proverbe 15,28; 16,9.23; 23,7.12; Matei 12,34; Luca 6,45”. Cuvântul ,,conştiinţă” nu apare în Vechiul Testament. Cuvântul din Noul Testament vine de la verbul ,,a cunoaşte” şi, de aceea, scoate în evidenţă mai mult o facultate a intelectului decât o capacitate a simţămintelor. Oamenii spun că sunt guvernaţi de conştiinţă, când, în realitate, adesea sunt stăpâniţi de simţămintele lor. Conştiinţa este o călăuză sigură numai când este condusă de lumina cerească. Conştiinţa lui Saul era întunecată, ba chiar însemnată cu fierul roşu al geloziei şi invidiei (vezi 1 Timotei 4,2). Conştiinţa lui David fusese educată de cer şi, ca şi conştiinţa lui Pavel, ea a fost în mare măsură curată (Fapte 24,16). Dându-i-se ungerea divină a discernământului spiritual, el se dovedise a fi un conducător adevărat. El nu era dependent de obiceiurile şi tradiţiile vremii, ci poseda o cunoştinţă a ceea ce era divin şi în mod intrinsec (cu adevărat) corect.