23:9 David, luând cunoştinţă de acest plan rău pe care-l punea la cale Saul împotriva lui, a zis preotului Abiatar: Adu efodul!
Efodul. Prin fapta lui premeditată împotriva preoţilor, Saul a pierdut beneficiile oferite de Urim şi Tumim, aceasta în cazul că Dumnezeu mai comunicase cu el de când îl lepădase (vezi cap. 28,6). Nemaiprimind comunicări divine, el şi-a liniştit conştiinţa vinovată, văzând în fiecare ocazie o revelaţie a lui Dumnezeu pentru el, care era în armonie cu dorinţele sufletului lui bolnav. Prin providenţa divină şi fără îndoială, datorită consacrării lui David de a face voia lui Dumnezeu cu orice preţ, efodul pierdut de Saul a ajuns la David.
Scripturile nu descoperă felul exact în care Urim şi Tumim dădeau răspunsuri la întrebări. Tăcerea aceasta a dat loc la multe speculaţii printre rabini. Talmudul babilonian declară că oracolul a fost numit Urim, pentru că dădea lămurire manifestărilor lui; a fost numit Tumim pentru că declaraţiile lui erau totdeauna complete. Tradiţia socotea aceste pietre ca fiind acelea pe care au fost scrise numele celor douăsprezece seminţii şi învăţa că literele care trebuie să compună răspunsul ieşeau în relief, întocmai ca literele unei monede. Literele care compuneau numele celor douăsprezece seminţii nu completau literele întregului alfabet ebraic, dar tradiţia a adăugat la acestea, numele ,,Avraam”, ,,Isaac”, ,,Iacov” şi ,,seminţiile lui Ieşurun” (Treatise Yoma 73.9,b).
Iosif Flavius spune: ,,Dumnezeu declara cu anticipaţie, prin acele douăsprezece pietre pe care marele preot le purta pe pieptul lui şi care erau fixate pe pieptarul lui, când aveau să fie învingători în luptă; pentru că aşa de mare era strălucirea lor înainte ca oştirea să pornească în marş, încât tot poporul simţea că Dumnezeu era prezent pentru a-i ajuta” (Antiquities III 8,9). Cu toate acestea, Urim şi Tumim nu erau cele 12 pietre ale pieptarului, ci 2 pietre foarte strălucitoare, câte una de fiecare parte a pieptarului. Aprobarea era arătată printr-o lumină care înconjura piatra din dreapta, iar dezaprobarea, printr-o umbră pe piatra stângă (vezi PP 351). Răspunsurile atribuite lui Urim şi Tumim nu erau întotdeauna egale cu da sau nu (vezi Judecători 1,2; 20,18; 1 Samuel 23,11.12), ci este posibil că preotul dădea un răspuns în formă de propoziţie, în urma unei serii de întrebări.