22:5 Prorocul Gad a zis lui David: Nu şedea în cetăţuie, ci du-te, şi intră în ţara lui Iuda. Şi David a plecat şi a ajuns la pădurea Heret.
Gad. Aceasta este prima amintire despre un bărbat care avea să joace un rol atât de însemnat în viaţa lui David. Având în vedere că Saul se întorsese nu numai împotriva preoţilor, ci şi a proorocilor, al căror şef era Samuel, era de aşteptat ca toţi cei cu adevărat credincioşi să se înstrăineze de împăratul lor. Poate că Samuel a fost cel care l-a trimis pe Gad la David. Viitorul împărat al lui Israel avea să fie mult ajutat de prezenţa unui prooroc inspirat de Domnul. Atâta timp cât a trăit David, Gad a fost văzătorul lui (2 Samuel 24,11-19). Gad şi proorocul Natan au fost cei care au alcătuit biografia lui David (1Cronici 29,29). Deoarece el a supravieţuit vieţii împăratului şi prietenului său, indicaţiile sunt că el a venit la David pe când era încă tânăr. Deşi nu este spus, probabil că Gad a venit la David când acesta era la Adulam şi că l-a însoţit în Moab şi nu a călătorit la Miţpe ca să-l găsească. Numai prin încercarea de a uni piesă cu piesă frânturile de informaţii referitoare la David, din diferitele părţi ale Scripturii, se poate vedea cât de multe amănunte – interesante numai dacă le-am putea recâştiga – au fost omise în expunerea istoriei ajutorului providenţial al lui Dumnezeu faţă de copiii Săi.
Ceea ce a făcut pentru David, asigurându-i călăuzire profetică, Dumnezeu ar fi făcut şi pentru Saul. Aceste două vieţi sunt puse în contrast şi demonstrează că Dumnezeu nu Se uită la faţa oamenilor. Cei care nu corespund standardului divin nu reuşesc, nu pentru că Domnul nu face tot ceea ce poate pentru a-i ajuta să reuşească, ci pentru că planul Cerului este lepădat în mod constant.
Nu şedea. David nu trebuia să rămână în Moab. De el era nevoie în Iuda. Forţele lui Saul păreau a fi neputincioase împotriva năvălirilor constante ale filistenilor (1 Samuel 23,1; 1 Cronici 11,15) şi situaţia era instabilă. Istoria lui Nabal lasă să se înţeleagă că păstorii aveau nevoie de protecţie armată (1 Samuel 25,15.16.21). Ura lui Saul pentru David nu era un motiv să fugă departe, într-o ţară străină. Dumnezeu, care îl ocrotise de atâtea ori, nu avea să-l părăsească, ci urma să aranjeze evenimentele prin lipsă şi suferinţă, încât el să primească instruirea necesară conducerii poporului.
Disciplina suferinţei a fost folosită şi în viaţa lui Isus. Căpetenia mântuirii noastre a fost făcută desăvârşită ,,prin suferinţă” (Evrei 2,10). David, prin întoarcerea în mijlocul tuturor elementelor controversate din Iuda, trebuia să se comporte în aşa fel încât să încurajeze pe toţi cei din jurul lui. Astăzi, Dumnezeu este dornic să-Şi arate credincioşia copiilor Lui în orice fel de împrejurare. El nu doreşte ca ei să se retragă atunci când împrejurările devin grele. El doreşte ca urmaşii Lui să arate frumuseţea religiei creştine şi să-i descopere superioritatea faţă de slujirea eului şi a lui Satana.
Heret. Poate că modernul Kharâs la nord-vest de Hebron, pe marginea districtului deluros, cam la 3 mile de peştera Adulam.