2:3 Nu mai vorbiţi cu atâta îngâmfare, Să nu vă mai iasă din gură cuvinte de mândrie; Căci Domnul este un Dumnezeu care ştie totul, Şi toate faptele sunt cântărite de El.
Să nu vă mai iasă din gură cuvinte de mândrie. Ana ar fi putut simţi o supremaţie personală asupra Peninei, având în vedere experienţa minunată pe care o avusese. Dar oare nu indică cuvintele acestor versete, mai degrabă, compătimirea Anei pentru ca rivala ei să poată vedea frumuseţea deplinei supuneri faţă de Dumnezeu, şi să înţeleagă că mândria nu are nici o valoare? Desigur că nimeni nu o va învinui pe Ana de o atitudine ,,mai sfântă decât a altuia” faţă de Penina după felul în care Dumnezeu a susţinut umila ei consacrare. Dacă Hristos a avut lacrimi în glasul Său când a pronunţat vaiurile asupra fariseilor (SC, p. 13; DA, p. 619, 620), n-a putut spiritul de sacrificiu al Anei, dându-l pe Samuel Domnului, să mişte inima Peninei ca ea să priceapă din nou cum cântăreşte Dumnezeu faptele? Pentru acei care, ca şi Penina, se simt tari în propria putere, El lasă să se coacă fructul acelui egoism, care este moarte spirituală. Dar chiar pe acei care sunt morţi spiritual, El îi poate face să fie vii. Hristos a oferit lui Iuda exact aceleaşi ocazii pe care le-a oferit şi lui Petru, totuşi unul s-a supus, celălalt nu.