18:5 David se ducea şi izbutea oriunde-l trimitea Saul; a fost pus de Saul în fruntea oamenilor de război, şi era plăcut întregului popor, chiar şi slujitorilor lui Saul.
Se ducea... oriunde. Ca şi Moise la curtea lui Faraon, David a primit instruire în chestiunile administrative, lucru care avea să-i folosească în anii ce stăteau să vină. El a fost aşezat într-o poziţie din care a putut să vadă viaţa din unghiuri diferite şi i s-a dat puterea spirituală de a face deosebire între bine şi rău. Ca şi Daniel, David şi-a păstrat integritatea într-un mediu pe care nu şi-l alesese el şi nu s-a temut de contaminare. Dumnezeu nu ezită să pună pe oameni chiar în vârtejul egoismului omenesc, pentru că El ştie: cu cât noaptea este mai întunecoasă, cu atât mai strălucitoare va fi lumina lor. David, care fusese un fiu ascultător în casa tatălui său, Isai, s-a dovedit acum vrednic ca ambasador credincios al împăratului.
A fost pus. Saul a respectat promisiunea de a onora pe bărbatul care fusese gata să accepte provocarea pe care n-o acceptaseră proprii săi soldaţi. Deşi ceva mai mult decât un tinerel, David a dat dovadă de un discernământ atât de evident, încât a fost acceptat cu dragă inimă de către toţi. Minunatele lui trăsături de caracter erau vizibile. Aceasta nu înseamnă că el a înlocuit pe Abner, care a rămas căpetenia oştirii.