18:17 Saul a zis lui David: Iată, îţi voi da de nevastă pe fiica mea cea mai mare Merab: numai să-mi slujeşti cu vitejie, şi să porţi războaiele Domnului. Dar Saul îşi zicea: Nu vreau să-mi pun mâna mea pe el, ci mâna Filistenilor să fie asupra lui.
Să-mi slujeşti cu vitejie. Aici se văd în contrast izbitor două personalităţi distincte, Saul, duplicitar şi viclean, şi David, simplu şi cinstit. Pe Saul nu numai că-l tulbura conştiinţa, dar în taină se temea şi de popor, care-l iubea pe David şi care îşi manifesta credincioşia faţă de el. Invidios pentru fiecare cuvânt de laudă adus tânărului, Saul a recurs la o dublă acţiune – capitalul de bază al omului egoist – linguşire pe faţă şi complotare în ascuns. Se pare că, la început, David nu şi-a dat seama de cursele întinse pentru el. A acceptat atât promovarea cât şi retrogradarea cu acelaşi spirit de umilinţă şi colaborare. Inima lui fiind curată înaintea lui Dumnezeu, el era preocupat numai de îndeplinirea eficientă a sarcinii care îi era dată şi nu-i păsa de pericolul la care se expunea.
Nu vreau să-mi pun mâna mea pe el. Saul încă nu era dispus să ia în mod direct viaţa lui David. El spera să-şi împlinească planul în mod indirect, pentru ca să evite duşmănia poporului.