18:10 A doua zi, duhul cel rău, trimis de Dumnezeu, a apucat pe Saul, care s-a înfuriat în mijlocul casei. David cânta, ca şi în celelalte zile, şi Saul era cu suliţa în mână.
Duhul cel rău. Vezi cap. 16,15.16. Cu toate că îngăduie ispitei să vină, Dumnezeu nu ademeneşte niciodată pe oameni la păcat (Iacov 1,13; comp. cu 1 Corinteni 10,13).
S-a înfuriat. (engl. ,,a profetizat”, RSV). Forma verbală care se întâlneşte aici, deşi este adesea folosită despre adevărata profeţie, se poate referi şi la şoptirile profeţilor falşi. Starea de demenţă extatică a lui Saul se datora unui spirit de patimă violentă, probabil în speranţa de a impresiona pe curteni cu sfinţenia lui.
David cânta. Ce contrast între aceşti doi bărbaţi! Îndemnat de o furie oarbă, Saul se uita la suliţa lui, cu scopul premeditat de a ucide pe David. David, simţind probabil pericolul şi înţelegând cauza patimii lui Saul, ţinea harpa cu care căuta să uşureze tensiunea psihică a împăratului.