17:37 David a mai zis: Domnul, care m-a izbăvit din gheara leului, şi din laba ursului, mă va izbăvi şi din mâna acestui Filistean. Şi Saul a zis lui David: Du-te, şi Domnul să fie cu tine!
Va izbăvi. Saul ceruse odată lucruri mari de la Dumnezeu şi încercase lucruri mari pentru El. Totuşi mândria şi înălţarea de sine îi umpluseră inima, iar acum orice obstacol părea de netrecut. În efortul său de a se îndreptăţi pe sine, el uitase că la Dumnezeu toate lucrurile sunt cu putinţă. Cum putea Dumnezeu să-l impresioneze mai bine cu privire la lipsa lui decât lăsându-l pe David să arate ocrotirea providenţială care fusese si peste el in trecut! Duhul lui Dumnezeu stăpânise odată pe Saul. Acum el avea ocazia să vadă ce ar fi putut fi dacă nu s-ar fi răzvrătit împotriva acestui Duh. El se afla din nou în dilemă. Dacă refuza să lase pe David să lupte, oştirea avea să aştepte de la el, ca împărat, să apere cauza lor. Dacă îl lasă pe David să lupte, şi Goliat în ucidea, bătălia urma să fie pierdută şi Israel ar fi ajuns din nou în robie la filisteni. Ca să-şi salveze viaţa şi reputaţia, de aceea a trimis Saul pe David să lupte. Dar chiar mijlocul folosit de Saul în efortul de a-şi salva reputaţia ca împărat şi conducător a avut ca rezultat pierderea ei (cap. 18,6-9). A devenit evident că, fără Dumnezeu, Saul era lipsit de putere în faţa vrăjmaşilor săi (cap. 14,24; comp. cu 15,23) şi că biruinţele din trecut, pe care şi le arogase, erau de la Dumnezeu.