17:11 Saul şi tot Israelul au auzit aceste cuvinte ale Filisteanului, şi s-au înspăimântat şi au fost cuprinşi de o mare frică.
Ei s-au înspăimântat. În cap. 2,10, chiar aceeaşi formă de verb este tradusă ,,vor tremura”. Sensul primar este ,,a fi sfărâmat”, cu referire la starea mintală sau fizică. Aici Saul, un despot egocentric, a fost înfruntat de un alt lăudăros şi nu ştia ce să facă. Ba mai mult, Saul era un uriaş în poporul său şi era logic ca el să fie cel care să accepte provocarea. El era mai înalt cu un cap decât semenii lui şi avea o cască de bronz şi o platoşă (v. 38), cu toate acestea tremura înaintea lui Goliat. Deşi pierduse prezenţa şi ocrotirea Duhului lui Dumnezeu, el a înţeles că trebuia să câştige în această situaţie, altfel ar fi pierdut în faţa poporului său. Se simţea înfrânt, conştiinţa îl tulbura şi a ştiut ca situaţia în care erau el şi oştirea sa devenea tot mai dificila cu fiecare ceas care trecea. Lungimea ravinei adânci care se întindea de-a lungul văii terebinţilor nu putea fi mai mare de câteva mile. Aceasta arată că oştile aflate în luptă nu erau prea mari şi că, în mai puţin de o lună, puteau să facă o mişcare de flancare pe după capetele văii.