15:17 Samuel a zis: Când erai mic în ochii tăi, n-ai ajuns tu căpetenia seminţiilor lui Israel, şi nu te-a uns Domnul ca să fii împărat peste Israel?
Când erai mic. O traducere literală a textului ebraic din v. 17 permite fie forma ,,măcar [sau, când] tu [ai fost] mic în proprii tăi ochi, n-ai [fost] tu [făcut] căpetenia seminţiilor lui Israel?” sau ,,măcar că tu [eşti] mic în proprii tăi ochi, nu [eşti] tu căpetenia seminţiilor lui Israel?” În textul ebraic verbele sunt mai degrabă presupuse decât exprimate, iar traducerea în engleză (în română) cere ca ele să fie adăugate. Presupunând că aici Samuel se referă la experienţa avută, traducerea KJV (Cornilescu ) foloseşte timpul trecut, în timp ce RSV şi alte traduceri moderne consideră că el se gândeşte la afirmaţia lui Saul din v. 15 şi astfel se adresează lui, în termeni ai prezentului. Traducerea KJV înţelege pe Samuel ca făcând un contrast între umilinţa anterioară a lui Saul şi mândria lui prezentă, iar RSV şi alte traduceri iau afirmaţia ca un contrast între subordonarea exprimată a lui Saul faţă de voinţa poporului (v. 15), o smerenie falsă, şi numirea sa divină ca împărat al lui (v. 17).
Expresia ,,te-a uns Domnul ca să fii împărat peste Israel” apare ca fiind o simplă repetare a declaraţiei precedente: ,,n-ai ajuns tu căpetenia seminţiilor lui Israel?” Ba mai mult, Saul justifica purtarea sa pe temeiul că ,,poporul” a fost care ,,a cruţat cele mai bune” din pradă, lăsând să se înţeleagă că el nu fusese în stare să-l oprească (v. 15). Conform cu RSV, Samuel contestă fuga de răspundere a lui Saul – ,,tu eşti mic în proprii tăi ochi”, adică incapabil să exerciţi un control efectiv asupra oamenilor tăi – cu declaraţia solemnă că el era conducătorul lor. În v. 17-19, Samuel continuă apoi să reamintească lui Saul de răspunderea pe care o avea. Samuel (1) îl unsese ca împărat numindu-l astfel conducătorul lui Israel, (2) îl trimisese împotriva amaleciţilor şi (3) îi poruncise să-i nimicească cu desăvârşire. Pentru ce nu ascultase? Chestiunea ascultării este totdeauna centrală în relaţiile noastre cu Dumnezeul cerurilor.
Conform cu KJV, Samuel îi amintea aici lui Saul de declaraţia sa de pe vremea ungerii lui (cap. 9,21), când dintr-o poziţie umilită el fusese înălţat la poziţia de conducător al lui Israel. Nu este planul lui Dumnezeu să pună pe servii Săi acolo unde să nu poată fi încercaţi (ispitiţi) şi planul lui nu este nici să-i arunce în mijlocul ispitei, unde, dacă ei cad, El trebuie să-i ierte şi apoi să le îngăduie să continue în păcat. Mai degrabă dorinţa Lui este ca ei să poată câştiga bătălia împotriva păcatului aici şi acum. Duhul Sfânt a dus pe Hristos în pustie ca să fie ispitit de Satana (Marcu 1,12). Lui Saul i s-a dat o dovadă de necontestat că Domnul îl iubeşte şi că avea să fie ajutorul lui permanent. Niciodată n-a putut să spună că Dumnezeu, cunoscând natura lui egoistă, nu i-a dat ocazie să facă binele şi să-şi învingă trăsăturile rele de caracter. Faptul că Dumnezeu i-a dat o altă inimă (1 Samuel 10,9) nu înseamnă că Saul nu se putea întoarce la vechiul lui fel de viaţă, dacă dorea acest lucru. Avea Saul să se înalţe? Atunci Dumnezeu trebuia să-l umilească.