14:42 Saul a zis: Aruncaţi sorţul între mine şi fiul meu Ionatan. Şi sorţul a căzut pe Ionatan.
A căzut pe Ionatan. Mintea cercetătoare poate foarte bine să întrebe: pentru ce a îngăduit Dumnezeu ca sorţul să cadă pe Ionatan în loc de Saul, văzând că primul era nevinovat, iar ultimul dăduse de multe ori dovada clară că este vinovat? Desigur că Dumnezeu nu aprobase jurământul pe care-l obţinuse Saul (v. 24, 29) şi că nu era de acord cu executarea lui Ionatan, după ce îl călăuzise în mod atât de minunat în timpul zilei. Dar ca şi în zilele lui Hristos, când a îngăduit ca Acela care era nevinovat să fie condamnat, Dumnezeu a arătat calea cea rea a conducătorilor lui Israel, tot aşa şi acum, îngăduind ca sorţul să cadă pe Ionatan, Dumnezeu a arătat foarte clar calea cea rea a împăratului. Saul, care îşi începuse domnia cu toată smerenia, căzuse acum într-o jalnică stare de îndreptăţire de sine. Dacă vreo experienţă extraordinară nu avea să-i arate scuturându-l în aşa fel încât să-l scoată din amăgirea că un împărat nu putea greşi, Saul avea să îşi submineze autoritatea de conducător.