14:39 Căci viu este Domnul, Izbăvitorul lui Israel: chiar dacă l-ar fi săvârşit fiul meu Ionatan, va muri. Şi nimeni din tot poporul nu i-a răspuns.
Chiar dacă l-ar fi săvârşit... Ionatan. De ce n-a spus Saul: ,,chiar dacă l-ar fi săvârşit împăratul”? Îi spusese oare cineva lui Saul că Ionatan gustase mâncare? Tăcerea Domnului însemna dezaprobare divină, şi Saul a hotărât că în tabără era păcat. Poporul îşi arătase mereu şi mereu credincioşia în timpul zilei, şi conştiinţa lui Saul fără îndoială că arăta cu un deget acuzator către propria lor inimă. Dar poate că pentru a acoperi propriul lui simţământ de vinovăţie, el a acuzat, de fapt, pe fiul său, care, sub conducerea lui Dumnezeu înfăptuise o mare victorie. Întocmai după cum el lăsase să se înţeleagă la Ghilgal că greşeala nu era a lui, ci a lui Dumnezeu, tot aşa şi acum, el a lăsat să se înţeleagă că el, ca împărat, era liber de greşeală. Probabil că el a simţit că poporul nu era vinovat. De aceea, singurul care putea fi greşit ar fi fiul său. Tot aşa şi conducătorii din zilele lui Hristos se socoteau fără reproş şi au votat pentru ca merele Erou al mântuirii noastre să poarte blestemul pentru întreaga naţiune. Buimăciţi peste măsură de nesăbuita violenţă a lui Saul, bărbaţii lui Israel nu i-au răspuns deloc. Când Dumnezeu tăcea şi când poporul tăcea, ce putea să facă Saul decât să arunce sorţii.