13:14 dar acum, domnia ta nu va dăinui. Domnul Şi-a ales un om după inima Lui, şi Domnul l-a rânduit să fie căpetenia poporului Său, pentru că n-ai păzit ce-ţi poruncise Domnul.
Domnia. Saul n-a prezentat ca scuză faptul că înţelesese greşit instrucţiunile lui sau că ele n-au fost lămurit arătate. Pe de altă parte, el a recunoscut deschis călcarea premeditată a instrucţiunilor primite în favoarea propriei lui dorinţe. Compară poziţia lui Saul cu aceea a lui Adam în grădina Edenului sau pune-o în contrast cu aceea a lui Hristos pe muntele ispitirii. Înainte de a merge în pustie pentru a fi ispitit de diavolul, Hristos primise asigurarea că este Fiul preaiubit al lui Dumnezeu. Şase săptămâni mai târziu, lihnit de foame şi necunoscând ce se afla în faţa Lui, El a aşteptat cu răbdare călăuzirea divină. Când se părea că este neluat în seamă, istovit şi înspăimântat de încordare psihică, atunci a încercat Satana să-I clatine încrederea în Cuvântul lui Dumnezeu. Dar acolo unde n-a reuşit Adam şi unde Saul a ales calea care duce in jos, Hristos a câştigat!
Mustrarea lui Samuel a fost pronunţată în aşa fel încât să invite la căinţă şi umilinţă, dar în zadar. Însăşi prezenţa profetului ar fi trebuit să-i aducă aminte de râvna şi interesul altruist al acestuia din lunile trecute. Saul a cautat să se îndreptăţească învinuindu-l pe Samuel că a greşit. Cum s-a întâmplat cu Saul, aşa a fost omul în toate vremurile. Când apăsă necazurile, teama de pericolul iminent măreşte sensibil activitatea minţii şi dă naştere unei nerăbdări de a rezolva problema cât mai repede. Într-o astfel de tensiune, raţiunea cu privire la datorie este orbită fiind înlocuită cu o condamnare critică îndreptată împotriva altora şi cu o puternică hotărâre de a îndreptăţi cursul acţiunii astfel alese. Încrederea anterioară în ocrotirea şi purtarea de grijă a lui Dumnezeu lasă loc unei necredinţe cinice şi, în final, revoltei.