13:11 Samuel a zis: Ce-ai făcut? Saul a răspuns: Când am văzut că poporul se împrăştie de lângă mine, că nu vii la timpul hotărât, şi că Filistenii sunt strânşi la Micmaş,
Poporul se împrăştie. Prezicând cererea lui Israel de a avea un împărat, Moise a avertizat ca acesta ,,să nu aibă mulţi cai”, adică să nu se încreadă în echipamentul său de apărare (Deuteronom 17,16; comp. cu Isaia 31,3). Dimpotrivă, împăratul, în calitate de conducător şi exemplu al poporului, trebuia să-şi procure o copie a legii, să devină un cercetător atent al ei şi să asculte de instrucţiunile cuprinse acolo.
Dar Saul, gândindu-se la echipamentul militar al vecinilor lui Israel, cu oştile lui permanente, a ajuns să separe siguranţa şi succesul de credinţa simplă şi încrederea în Dumnezeu. Cu această concepţie în mintea lui, el n-a reuşit să inspire oamenilor lui curajul care vine din credinţa în Dumnezeu. În lipsa acestuia şi fără armele în care să-şi pună nădejdea, oamenii lui, cu o vedere mai clară decât cea a lui Saul, n-au putut să vadă nici un temei de la care să aştepte victoria. Viitorul părea fără speranţă. Aşa s-a întâmplat că, la primul semn de pericol real, cea mai mare parte a oştirii lui Saul a dezertat de teama să nu-şi piardă viaţa şi l-a lăsat la Ghilgal nu cu mai mult de 600 de oameni. Iscoadele lui îi aduseseră ştiri despre concentrarea vrăjmaşului la numai 12 mile depărtare, la Micmaş, şi el s-a temut nu numai din cauza naţiunii, ci şi din cauza propriei lui siguranţe.
Saul pierduse încrederea şi respectul oştirii sale. În fiecare zi dezertau din ce în ce mai mulţi oameni. El era complet descurajat. Popularitatea lui scădea repede. El era gata să arunce toată vina pentru această situaţie asupra lui Samuel, care nu reuşise să apară. Saul s-a întristat pentru că Samuel nu era prezent. Stăpânit de aceste gânduri, el l-a întâmpinat pe profet fără să prezinte nici
o scuză, ci mai degrabă într-un spirit de îndreptăţire de sine. Ce contrast faţă de spiritul în care se pregătise pentru atacul asupra lui Amon!