Electronic Books / Adventist / Romanian / Comentarii Biblice / Web / 1 Samuel

1 Samuel 12:3


12:3 Iată-mă! Mărturisiţi împotriva mea, în faţa Domnului şi în faţa unsului Lui: Cui i-am luat boul, sau cui i-am luat măgarul? Pe cine am apăsat, şi pe cine am năpăstuit? De la cine am luat mită ca să închid ochii asupra lui? Mărturisiţi, şi vă voi da înapoi.

Iată-mă. Profetul înaintat în vârsta nu era egocentric. Acum, când poporul era încântat de recentele victorii şi fericit, ca urmare a alegerii unui împărat, Samuel a căutat să-i facă să treacă în revistă procedeele lui Dumnezeu din trecut şi să privească asupra perspectivelor ce îi aşteptau. Sub monarhia proaspăt întemeiată, serviciile lui Samuel ca judecător nu aveau să mai fie necesare. Împăratul avea să se înconjoare cu bărbaţi de război (cap. 14,52) şi influenţa morală a lui Samuel avea să fie umbrită de forţa fizică la porunca lui Saul. Cu toate acestea, Samuel mai putea fi purtătorul de cuvânt al lui Dumnezeu şi mai putea fi canalul prin care Duhul lui Dumnezeu urma să îndrume pe poporul Său.

Acesta a fost un timp de mare criză pentru Samuel şi el şi-a dat seama că, în mare măsură calitatea convingătoare a soliei pe care avea s-o prezinte depindea de propria sa integritate de caracter. Altfel, sfatul lui avea să aibă puţină greutate. Ei îl cunoscuseră încă de la naştere. Îl cunoscuseră din lucrarea lui de profet. Fuseseră martori la purtarea lui ca judecător şi profet; cunoşteau caracterul lui exemplar. Făcuseră cunoştinţă personal cu dreptatea şi corectitudinea hotărârilor lui judecătoreşti şi erau gata să recunoască faptul că niciodată nu s-a îmbogăţit prin slujba lui. Ei erau convinşi că singurul lui obiectiv din viaţă a fost să aplice poruncile lui Dumnezeu pentru binele lor.

Viaţa lui Samuel arată în mod distinct că, întocmai ca o plantă, caracterul are o creştere gradată. Încă din copilărie Samuel a fost stăpânit de un spirit de consacrare. După cum seva aprovizionează elementele de creştere la o plantă, tot aşa şi Duhul Sfânt a devenit o forţă lăuntrică tăcută, care a pătruns toate cugetele, simţămintele şi acţiunile lui, până când toţi oamenii au putut să vadă că viaţa lui era conformă modelului divin. Caracterul armonios al lui Samuel a fost rezultatul propriilor lui acte ale datoriei, aduse la îndeplinire sub călăuzirea Duhului Sfânt. Aşa este şi astăzi. ,,În toţi cei care se supun puterii Lui Spiritul lui Dumnezeu va consuma păcatul” (DA 107). Este întru totul posibil a fi astăzi un Samuel, după cum a fost şi cu o mie de ani înainte de Hristos.