11:1 Nahaş, Amonitul, a venit şi a împresurat Iabesul din Galaad. Toţi locuitorii din Iabes au zis lui Nahaş: Fă legământ cu noi, şi-ţi vom fi supuşi.
Nahaş, Amonitul. Numele Nahaş este obişnuitul cuvânt ebraic pentru ,,şarpe”. Şarpele era o decoraţie de seamă în templele păgâne din Palestina. Copiii lui Israel au considerat că este bine să păstreze şarpele de aramă după experienţa lor cu şerpii veninoşi din pustia Ţin, la plecarea lor din Cadeş (Numeri 20,1; 21,5-9, comp. cu 2 Regi 18,4). Văzând importanţa care se dădea şarpelui în toate religiile vecinilor lor, israeliţii venerau şi ei de mult timp şarpele despre care ei credeau că i-a salvat în pustie (comp. cu Ezechia 8,7-12), Mai târziu, pe timpul lui Ezechia, şarpele de aramă a fost nimicit, din cauza unei astfel de închinări (2 Regi 18,4). Având în vedere că numele oamenilor aveau în compunere nume ale diferitelor zeităţi, fără îndoială că lui Nahaş i-a fost dat un nume care însemna anumite caracteristici ale şarpelui, ca înţelepciunea şi agilitatea.
Iabeş din Galaad. Învăţaţii au localizat iniţial cetatea aceasta pe dealurile care domină Wadi Yabis (Iabeş) cam la 7 mile la răsărit de râul Iordan. Dar aceasta ar fi fost prea departe pentru oamenii din Iabeş din Galaad să ducă trupurile lui Saul şi Ionatan în aceeaşi noapte în care au coborât de pe zidul din Bet-Şan corpurile mutilate ale acestor bărbaţi. Arheologul Nelson Glueck a descoperit mai multe urme de dovezi care l-au făcut să identifice Iabeşul de Galaad cu movilele actuale de la Tell et-Meqherch şi Tell Abu Kharaz, cam 1 milă la răsărit de Iordan, care domină râul Yabis, după ce iese din trecătoarea adâncă dintre dealurile Ghileadului şi curge spre apus împreună cu Iordan (The River Jordan, pag. 159-167). Cetatea aceasta fusese localitatea celor 400 de fecioare, ale căror părinţi au fost ucişi pentru că n-au vrut să ia parte la războiul civil împotriva lui Beniamin, şi care fuseseră date de soţii acelei seminţii după nimicirea aproape totală a ei (Judecători 21,8-14).
Cu mulţi ani înainte de Nahaş, Israel fusese supus amoniţilor timp de 18 ani. Avea să fie numai natural ca amoniţii, care mai resimţeau înfrângerea lor prin braţul lui Iefta, să caute o ocazie de a recâştiga controlul asupra Galaadului. Gadiţii şi jumătate din seminţia lui Manase aveau pământ bogat, udat de râurile Iaboc, Yabis şi Yarmuc. Bine aşezate, departe de căldura deşertului, viile şi frumoasele lor păşuni erau obiectul invidiei neamurilor deşertului de răsărit. Iabeşul din Galaad se ridicase din ruinele vremurilor apuse, dar probabil că locuitorii lui nu uitaseră pedeapsa brutală primită după problema cu Beniamin. Dar mai puternică decât duşmănia de moarte dintre oamenii din Iabeş din Galaad şi propriul lor neam a fost ura pe care Amon o nutrea faţă de tot Israelul ca rezultat al înfrângerii administrate lor de Iefta.