10:27 S-au găsit însă şi oameni răi, care ziceau: Ce ne poate ajuta acesta? Şi l-au dispreţuit, şi nu i-au adus nici un dar. Dar Saul s-a făcut că nu-i aude.
Oamenii răi. Sau ,,oameni de nimic” (RSV, vezi despre cap. 2,12). Era numai de aşteptat ca Saul, un membru al celei mai mici seminţii din Israel, să întâlnească două clase de oameni: unii ,,a căror inimă o mişcase Dumnezeu” (v. 26), care păreau dispuşi să asculte de sfaturile lui Dumnezeu şi alţii – printre care se puteau număra chiar şi unii dintre bătrânii care veniseră din Iuda, cea mai mare seminţie, ca să ceară un împărat – care socoteau că nu fuseseră luaţi în seamă şi care, în consecinţă, refuzau să se supună (vezi PP 612). Aceeaşi situaţie a fost când Dumnezeu a poruncit lui Moise ca leviţii să înlocuiască pe întâiul născut al tuturor seminţiilor, încredinţând astfel slujba preoţească fiilor lui Aaron. În acea vreme, Core şi 250 de prinţi din Israel au refuzat să urmeze călăuzirea lui Dumnezeu şi au mustrat pe Moise pentru că a pus în slujbă propria sa familie. Tocmai faptul că Saul a întâmpinat atât de răbdător această împotrivire faţă de autoritatea lui şi n-a făcut nici un efort să-şi păstreze prin forţă dreptul la tron este cea mai bună dovadă că Dumnezeu mişcase inima lui şi îi dăduse înţelepciunea necesară pentru demnitatea de împărat.
ELLEN G. WHITE COMENTEAZĂ
1-27 PP 610-612
1-11 PP 610
5.6 CT 373 8 PP 617, 627
10 PP 622,636
17.20-25.27 PP 611