10:11 Toţi cei ce-l cunoscuseră mai înainte, au văzut că prorocea împreună cu prorocii, şi îşi ziceau unul altuia în popor: Ce s-a întâmplat cu fiul lui Chis? Oare şi Saul este între proroci?
Oare şi Saul este printre prooroci? Aceasta părea oamenilor de necrezut. După câte s-ar părea, viaţa anterioară a lui Saul cu greu putea fi considerată un model de evlavie. Nu era altceva decât o minune ca el să fi devenit un profet, cu toate că, este adevărat, nu în sensul de a fi chemat la slujba profetică. Dar aici el lăuda maiestatea şi puterea lui Dumnezeu şi dădea glas adevărurilor sacre. În inima sa, el adunase o taină care trebuie să fi fost greu de păstrat, iar recentele dovezi de har şi providenţă divină faţă de el l-au mişcat până în adâncul sufletului. Emoţiile lui zăvorâte au izbucnit cu putere, pentru că cele spuse de Samuel într-adevăr se adeveriseră – Saul fusese ,,prefăcut într-un alt om” (v. 6). Experienţa lui a atestat, de asemenea, faptul că Dumnezeu este în stare să schimbe pe cel mai nepromiţător dintre oameni într-o unealtă care va fi de folos pentru El. Ba mai mult, în cazul lui Saul, această remarcabilă schimbare avea să atragă atenţia şi încrederea poporului şi să-l pregătească să-l urmeze în calitate de conducător al lui.
Adesea Dumnezeu lucrează pe căi contrare planului omenesc. Era de necrezut, după cum gândeau iudeii, ca apostolii să vorbească în limbi străine în Ziua Cincizecimii. Nouă ni se pare un gest lipsit de înţelepciune ca Hristos, care cunoştea caracterul lui Iuda, să-i încredinţeze slujba de casier al ucenicilor (Ioan 12,6). Lui Naaman i s-a părut absurd ca apele noroioase ale Iordanului să aibă mai multă putere vindecătoare decât râurile limpezi ale Damascului (2 Regi 5,12). Crucea lui Hristos a fost dispreţuită de greci ca fiind mijlocul cel mai josnic pentru salvarea lumii (1 Corinteni 1,18-24). Unei minţi moderne poate să i se pară nedrept ca Domnul să-l îndrume pe Abimelec să i-o înapoieze pe Sara soţului ei şi să-i solicite rugăciunile, când el o luase cu deplină curăţie de inimă (Geneza 20,5). Lui Ioan Botezătorul i s-a părut nepotrivit ca să boteze pe Fiul lui Dumnezeu (Matei 3,13-15). Mintea lui Simeon era în dezacord cu atitudinea lui Isus de a-i îngădui Mariei să-I ungă picioarele, dacă Acesta ştia ce fel de femeie era (Luca 7,37-40). Totuşi, toate aceste inconsecvenţe sunt rezolvate când se ia în considerare lucrarea şi puterea Duhului Sfânt.
Şcolile profetice au fost organizate sub administraţia lui Samuel, pentru ca tinerii să poată fi educaţi în adevărurile lui Dumnezeu. Se punea accent pe studiul istoriei, pe memorizarea Scripturilor, pe rugăciune şi imnul de laudă. În locul manifestărilor poetice despre Baal, zeul furtunii, Israel era învăţat despre minunatele lucrări ale Domnului, iar lauda la adresa numele Său era exprimată în cânt. În timp ce meditaţia asupra binefacerilor lui Dumnezeu aducea bucurie şi pace în inimile lor tulburate, feţele lor se luminau, reflectând iluminarea lăuntrică a Duhului Sfânt.