1:3 Omul acesta se suia în fiecare an din cetatea sa la Silo, ca să se închine înaintea Domnului oştirilor şi să-I aducă jertfe. Acolo se aflau cei doi fii ai lui Eli, Hofni şi Fineas, preoţi ai Domnului.
Se suia. Deoarece el locuia cam la numai 10 sau 12 mile de cortul întâlnirii din Silo, era natural pentru Elcana, ca levit, să fie prezent regulat la cele tei sărbători ale anului (vezi cele despre Exod 23,14-17; Levitic 23,2), şi mai ales la prima şi cea mai importantă, Paştele, la începutul primăverii. Această sărbătoare, care simbolizează eliberarea israeliţilor din Egipt, mai îndrepta inimile lor şi către marele Miel pascal, Isus, care, prin jertfa Lui cea mare, a realizat calea pentru răscumpărarea omului din casa robiei spirituale (1 Corinteni 5,7). Deşi serviciile lui nu erau solicitate la sanctuar, totuşi, ca mulţi alţi leviţi din timpul perioadei judecătorilor (Judecători 17,8.9), Elcana sa suit ca un israelit obişnuit cu propriile jertfe spre a-i încuraja pe vecinii săi şi spre a le da o bună pildă. Deşi el trăia în mijlocul unui mediu rău, spiritualitatea lui era evident de un nivel înalt. Chiar dacă Hofni şi Fineas erau stricaţi, Elcana era credincios în închinarea şi aducerea lui de jertfe. Aceasta era adevărat şi despre Ana şi Simeon de pe vremea lui Hristos (Luca 2,25-38). Acelaşi lucru ar trebui să fie adevărat şi în vremurile moderne. Credincioşia cuiva faţă de Hristos nu trebuie să fie dependente de faptele altora.
Fii ai lui Eli. Chiar şi în acea vreme timpurie, nepotismul – favoritismul faţă de rudele cuiva de a le numi în slujbă – prinsese rădăcini tari în Israel. În timp ce spectrul şomajului îi confrunta pe leviţii răspândiţi în fiecare seminţie, trei membri ai familiei lui Eli – tatăl şi doi fii – şi-au asigurat existenţa, independent de faptul că doi dintre ei nu aveau calificarea morală pentru slujbă. O astfel de nedreptate este întotdeauna un factor care contribuie la nemulţumire şi răzvrătire.