Electronic Books / Adventist / Romanian / Comentarii Biblice / Web / 1 Petru

1 Petru 4:17


4:17 Căci suntem în clipa când judecata stă să înceapă de la casa lui Dumnezeu. Şi dacă începe cu noi, care va fi sfârşitul celor ce nu ascultă de Evanghelia lui Dumnezeu?

Suntem. [,,A venit”, KJV]. Cuvântul acestea a fost adăugat de către traducători. Vezi mai jos, la ,,stă să înceapă”; vezi comentariul de la v. 7. Clipa. [,,Timpul”, KJV]. Gr. kairos, un ,,timp” aparte, specific, potrivit (vezi comentariul de la Marcu 1,15; Faptele Apostolilor 1,7).

Judecata. Gr. krima, ,,sentinţa” (vezi comentariul de la Apocalipsa 17,1). Se pare că scena judecăţii din Ezechiel 9 constituie cadrul pe care îl foloseşte Petru pentru comparaţia dintre creştinul evlavios şi cel neevlavios, ambii înaintea scaunului de judecată al lui Dumnezeu.

Stă să înceapă. [,,Trebuie să înceapă”, KJV]. Literal, ,,începe”. Prima parte a acestui verset poate fi tradusă: ,,Pentru că e timpul potrivit ca judecata să înceapă de la casa lui Dumnezeu”. Având în vedere scurtimea timpului (vezi comentariul de la v. 7) şi ,,încercarea de foc” care va veni în curând (v. 12), Petru îi îndeamnă pe fraţii săi de credinţă să-şi aducă aminte de solemna lor răspundere în calitate de creştini. Compară cu Ezechiel 9,6, unde agenţii judecăţii şi-au început lucrarea de la sanctuar, judecându-i mai întâi pe cei care pretindeau cel mai tare că sunt credincioşi. În ,,încercarea de foc” şi la judecată, Dumnezeu are aşteptări mai mari de la cei care îşi mărturisesc credinţa în Domnul Hristos.

Casa lui Dumnezeu. Adică biserica (vezi comentariul de la 1 Timotei 3,15).

Sfârşitul. Adică soarta. În comparaţie cu cei nelegiuiţi, creştinii sunt cu mult mai vrednici de viaţa veşnică. Dacă Dumnezeu are de gând să Se poarte strict chiar cu ai Săi, atunci va fi cu mult mai sever cu aceia care în mod intenţionat s-au împotrivit adevărului, în persoana creştinilor. Aşadar, credincioşilor nu trebuie să le fie teamă că Dumnezeu nu va fi drept cu asupritorii lor.

Celor ce nu ascultă. Cu alte cuvinte, cei care sunt răspunzători pentru ,,încercarea de foc” prin care au să treacă cei credincioşi (v. 12).