3:19 în care S-a dus să propovăduiască duhurilor din închisoare,
În care. [,,Prin care”, KJV]. Sau ,,cu privire la care”, ,,în virtutea căruia”. Nu s-a ajuns încă la o concluzie unanimă, dacă ,,în care” [,,prin care”] se referă la ,,Duhul” (v. 18) sau la ideea generală din
v. 18.
Unii dintre cei care acceptă exprimarea ,,în duh” din v. 18 (vezi comentariul de acolo) susţin că prin cuvintele ,,în care” se face referire la ,,duh” şi consideră că în v. 19 se declară că între răstignire şi înviere Domnul Hristos ,,a predicat” aşa-ziselor spirite imateriale ale antediluvienilor. Totuşi, din adoptarea exprimării ,,în duh” nu reiese neapărat concluzia aceasta. În plus, ea este total nebiblică şi trebuie deci respinsă (vezi mai jos, la ,,duhurilor”).
Următoarele trei explicaţii date acestui pasaj dificil sunt toate în armonie cu învăţătura generală a Scripturii cu privire la starea omului în moarte:
1. 1. Cuvintele ,,în care” [,,prin care”, KJV] se referă la substantivul propriu ,,în Duhul” [KJV] (adică Duhul Sfânt) şi deci în v. 19 se declară că Domnul Hristos a predicat antediluvienilor prin Duhul Sfânt, care a condus lucrarea lui Noe.
2. 2. Cuvintele ,,în care” [,,prin care”, KJV] se referă la exprimarea preferată, ,,în duh” (ca în traducerea Cornilescu), care se referă la preexistenţa Domnului Hristos, care, la fel ca starea Sa de după înviere, când a primit o natură proslăvită, poate fi descrisă prin cuvintele ,,în duh”. Compară cu declaraţia ,,Dumnezeu este Duh” (vezi comentariul de la Ioan 4,24). Domnul Hristos le predica antediluvienilor ,,când se făcea corabia”, deci în timpul preexistenţei Sale. Vezi comentariul de la Evrei 9,14.
3. 3. Cuvintele ,,în care” [,,prin care”, KJV] se referă la v. 18 ca un tot, iar v. 19 înseamnă că, în virtutea morţii şi învierii Sale încă viitoare, Domnul Hristos ,,a mers şi a predicat” antediluvienilor ,,în duh”, prin lucrarea lui Noe. În virtutea faptului că avea să fie ,,omorât în trup”şi ,,înviat în duh” (v. 18), prin Noe El a predicat mai dinainte mântuirea, iar persoanele care au primit-o ,,au fost scăpate prin apă”. La fel, doar prin ,,învierea lui Isus Hristos” poate botezul să ne mântuiască (v. 21).
Cea dintâi dintre aceste trei explicaţii e posibilă doar dacă este adoptată exprimarea ,,de Duhul” (vezi comentariul de la v. 18). A doua şi a treia se armonizează mai bine cu construcţia greacă (a versetelor 18, 19), cu contextul imediat şi cu pasajele paralele din Vechiul Testament.
[,,De asemenea”, KJV]. [KJV: ,,în care S-a dus de asemenea să propăvăduiască duhurilor din închisoare”]. Aceste cuvinte fac referire la pronumele ,,ne” (v. 18). Planul ca la Golgota Domnul Isus ,,să ne aducă la Dumnezeu” a fost disponibil şi pentru antediluvieni. De fapt nu există altă soluţie pentru ca oamenii să poată scăpa din robia diavolului (vezi comentariul de la Faptele Apostolilor 4,12).
S-a dus să propovăduiască. Este accentuat faptul că a propăvăduit, nu că a mers. Cuvântul tradus ,,propovăduit” (kerusso) este cuvântul folosit pentru predicarea Domnului Hristos pe când era pe pământ. Cu privire la timpul când a avut loc predica la care se face referire aici, vezi comentariul de la v. 20.
Duhurilor. Gr. pneumata, pluralul lui pneuma, ,,vânt”, ,,suflare”, ,,spirit” (vezi comentariul de la Luca 8,55; vezi şi comentariul de la Numeri 5,14). Suflarea [,,respiraţia”] este una din caracteristicile de bază ale fiinţelor vii şi, printr-o figură de vorbire (sinecdotă), în care o parte caracteristică a unui lucru reprezintă totul/întregul, pneuma înseamnă ,,persoană”. Compară cu 1 Corinteni 16,18, unde ,,duhul meu” înseamnă ,,eu”; vezi şi Galateni 6,18; 2 Timotei 4,22 etc., unde ,,duhul vostru” înseamnă ,,voi” (compară cu Filipeni 4,23). Vezi comentariul de la Evrei 12,9.23; compară cu Numeri 16,22; 27,16. Aşadar cuvântul ,,duhurilor” poate face referire la fiinţele umane
vii. De fapt se pare că prima parte a versetului 20 identifică aceste duhuri cu oamenii care trăiau pe pământ chiar înainte de Potop. Ele erau fiinţe umane tot atât de reale şi vii ca şi cele ,,opt suflete” din v. 20.
Unii susţin că din cap. 3,18–20 şi cap. 4,6 reiese că sufletul este nemuritor, că omul este conştient după moarte şi că în intervalul dintre crucificare şi înviere Domnul Hristos a coborât în Hades, tărâmul figurat al celor morţi (vezi comentariul de la Matei 11,23), pentru a le predica sufletelor imateriale care lâncezeau acolo. Dar logica acestui punct de vedere cere ca ,,duhurile” la care se face referire aici să fi fost într-un fel de purgatoriu pe vremea când Domnul Hristos le-a predicat şi deci scopul predicării Sale să fi fost de a le oferi o a doua ocazie la mântuire şi astfel posibilitatea de a ieşi din purgatoriu. Dar cei mai mulţi din protestanţii care cred că Petru susţine aici starea conştientă a omului după moarte, ar fi scandalizaţi să accepte doctrina papală a purgatoriului şi doctrina la fel de nebiblică a unei a doua ocazii. Cei care susţin că aici Petru sprijină credinţa lor în aşa-zisa nemurire naturală a sufletului, trebuie de asemenea să explice de ce Domnul Hristos ar fi părtinitor faţă de duhurile păcătoşilor morţi din timpul lui Noe şi nu le-ar da şi oamenilor din celelalte generaţii o ocazie asemănătoare.
Scripturile arată lămurit că doar în această viaţă poate omul să accepte mântuirea şi că la moarte timpul său de har se încheie (vezi comentariul de la Matei 16,27; Luca 16,26–31; Romani 2,6; Evrei 9,27; compară cu Ezechiel 18,24; Apocalipsa22,12). Ele de asemenea învaţă că morţii nu sunt conştienţi (vezi comentariul de la Psalmi 146,4; Eclesiastul 9,5.6; Matei 10,28; Ioan 11,11; 1 Tesaloniceni 4,13; vezi şi comentariul de la Genesa 2,7; Eclesiastul 12,7). Aşadar concepţia că aceste duhuri sunt fiinţe imateriale, conştiente, în stare de a auzi şi de a accepta Evanghelia, contrazice numeroasele învăţături clare ale Scripturii. Ar trebui observat faptul că Petru nu spune că Domnul Hristos a predicat duhurilor imateriale.
A argumenta că oamenii din timpul lui Noe nu au avut ocazii suficiente să fie salvaţi înseamnă a trece cu vederea faptul că Noe era un ,,propovăduitor al neprihănirii” pentru generaţia sa (2 Petru 2,5) şi că ei au lepădat în mod intenţionat solia pe care Dumnezeu le-o trimisese prin el (1 Petru 3,20, vezi comentariul de acolo). ,,Îndelunga răbdare a lui Dumnezeu” n-ar mai fi fost ,,în aşteptare, în zilele lui Noe, când se făcea corabia” (v. 20), dacă celor pe care Dumnezeu îi chema cu atâta dragoste nu li s-ar fi dat ocazia de a crede şi de asculta.
Închisoare. Gr. phulake, ,,strajă”, ,,pază”, deci un loc unde oamenii erau supravegheaţi şi păziţi, o ,,închisoare”. Contextul este cel care hotărăşte dacă Petru vorbeşte aici la propriu sau la figurat. Dacă este înţeleasă al propriu, această ,,închisoare” ar fi, aşa cum susţin unii, un loc unde sufletele celor decedaţi, ca duhurile din v. 19, sunt păzite până când li se hotărăşte soarta. Dacă este înţeles la figurat, cuvântul ,,închisoare” se referă la starea spirituală a ,,duhurilor” ,,răzvrătite”. Pentru folosirea figurată a cuvântului ,,închisoare”, vezi Isaia 42,7; compară cu Isaia 61,1; Luca 4,18. Cât de legaţi erau antediluvienii în închisoarea păcatului este evident din Genesa 6,5–13 şi din faptul că numai opt persoane au scăpat din ea (1 Petru 3,20). Numai Domnul Hristos poate să-i elibereze pe oameni din obiceiurile şi dorinţele rele prin care îi încătuşează Satana.