3:18 Hristos, de asemenea, a suferit odată pentru păcate, El, Cel neprihănit, pentru cei nelegiuiţi, ca să ne aducă la Dumnezeu. El a fost omorât în trup, dar a fost înviat în duh,
Hristos, de asemenea. În momentul acela destinatarii acestei epistole fie treceau prin persecuţie, fie aveau în faţă această perspectivă iminentă (vezi cap. 3,14–17; 4,12–16.19). Petru îi încuraja să nu considere această ,,încercare de foc” ca ceva ,,ciudat” sau nemaiauzit (cap. 4,12), ţinând cont de faptul că ,,Hristos de asemenea a suferit odată” (cap. 3,18). Era privilegiul lor de a avea ,,parte de patimile lui Hristos”, adică de a suferi la fel ca Domnul şi Învăţătorul lor (1 Petru 4,13; compară cu Ioan 15,20). El le dăduse o pildă despre felul cum trebuie să rabde suferinţa (1 Petru 2,20–23).
Mai mult, Domnul Hristos era biruitor prin suferinţă (vezi cap. 1,11; 4,13; 5,1). El S-a ridicat dintre morţi proslăvit (vezi mai jos, comentariul de la ,,făcut viu” şi de la v. 21; vezi şi comentariul de la cap. 1,11; 5,1). Domnul Isus S-a înălţat la cer, unde ,,îngerii, stăpânirile şi puterile” I s-au ,,supus” (cap. 3,22). El i-a înştiinţat pe urmaşii Săi că şi ei trebuiau să se aştepte la ,,necazuri”, dar a adăugat: ,,Îndrăzniţi, Eu am biruit lumea” (Ioan 16,33). Biruinţa Lui prin suferinţă era asigurarea că şi ei vor birui în ,,încercarea de foc” care le stătea înainte.
Petru îi avertiza pe destinatarii epistolei sale să nu facă nimic prin care ar merita suferinţa (1 Petru 2,20; 3,16.17; 4,15), ci să fie siguri că sufereau doar ,,pentru neprihănire” (cap. 3,14) şi pentru că făceau binele (cap. 3,17; vezi comentariul de la cap. 4,14). La fel, Domnul Hristos a suferit ,,pentru [ale noastre] păcate, El, Cel Neprihănit, pentru cei nelegiuiţi” (cap. 3,18; vezi şi comentariul de la cap. 2,24); El nu făcuse nimic ca să merite pedeapsa pe care a suferit-o. De aceea, cei care L-au chinuit pe Domnul Hristos şi care îi chinuiesc pe ai Săi merită pedeapsa cuvenită pentru nelegiuirea lor. Destinatarii acestei epistole puteau fi siguri că, la timpul cuvenit, Dumnezeu are să îi judece pe asupritorii lor şi să le răsplătească după faptele lor (cap. 4,5.17.18). Ei aveau exemplul Domnului Hristos, care ,,Se supunea dreptului Judecător” (cap. 2,23). Ca şi Mântuitorul, aceşti creştini erau inocenţi şi puteau fi siguri că într-o zi se va face dreptate.
Având în vedere toate acestea, creştinilor cărora le scria Petru nu trebuia să le ,,fie ruşine” să sufere în calitate de creştini (cap. 4,16), ci ei trebuiau să fie fericiţi, ştiind că ,,la arătarea slavei Lui” se vor bucura şi veseli (v. 13). Era ,,ferice” de ei când erau ,,batjocoriţi pentru Numele lui Hristos”, ,,fiindcă Duhul slavei, Duhul lui Dumnezeu”, se odihnea peste ei (v. 14). Domnul Hristos ,,a pătimit în trup” pentru noi (v. 1), şi este privilegiul nostru să fim ,,batjocoriţi pentru Numele lui Hristos” (v. 14).
A suferit. Dovezile textuale sunt împărţite între exprimarea aceasta şi ,,a murit”. Verbul ,,a suferit” se potriveşte mai bine cu contextul şi cu ideea paralelă din cap. 2,21 (vezi comentariul de acolo).
Odată. Vezi comentariul de la Evrei 9,26.
Pentru păcate. Domnul Hristos a plătit pedeapsa pentru păcatele fiecărui om (vezi comentariul de la 1 Corinteni 15,3; 2 Corinteni 5,14; Evrei 4,15; 1 Ioan 2,2; vezi Vol. V, p. 918), deşi El nu avea nici un păcat (vezi comentariul de la 1 Petru 2,22).
Cel Neprihănit. Adică Domnul Hristos (vezi comentariul de la Faptele Apostolilor 3,14).
Pentru. Gr. huper, ,,în favoarea”, ,,în folosul”, ,,în locul”. Elementul cel mai însemnat al morţii Domnului Hristos este natura ei locţiitoare. El a murit, nu ca un om bun, dând un exemplu nobil, ci ca Mântuitor al păcătoşilor (vezi comentariul de la Isaia 53,4.5; Matei 20,28; 1 Petru 2,24; compară cu DA 25).
Ca să ne aducă la Dumnezeu. Adică să fim din nou în favoarea divină. Vezi comentariul de la Romani 5,1.2.
A fost omorât. Literal, ,,într-adevăr, fiind dat la moarte”. Restul acestui verset explică prima parte – Domnul Hristos ,,a suferit odată pentru păcate” ,,a fost omorât în trup” şi poate ,,să ne aducă la Dumnezeu” datorită faptului că ,,a fost înviat în Duh [‚de Duhul’, KJV]”. Domnul Hristos a suferit până la moarte; cu siguranţă că suferinţele noastre ,,pentru neprihănire” nu le pot întrece pe ale Lui. Şi dacă El a biruit moartea, noi nu trebuie să ne temem de ,,încercarea de foc … care a venit … ca să” ne ,,încerce” (1 Petru 4,12.13; vezi comentariul de la 2 Corinteni 13,4).
În trup. Literal, ,,în carne”, sau ,,în ce priveşte carnea”, adică în ce priveşte natura fizică pe care a luat-o Domnul Hristos la întrupare. El a înviat având natura umană proslăvită, pe care o vor avea toţi cei răscumpăraţi (vezi comentariul de la 1 Corinteni 15,38.48).
A fost înviat. Literal, ,,făcut viu” (compară cu 1 Corinteni 15,45).
În duh. [,,De Duhul”, KJV]. Dovezile textuale atestă exprimarea ,,în duh” sau ,,cu privire la duh”. Exprimarea ,,de Duhul” (en to pneumati) nu are suport în manuscrisele vechi. Ultima parte a versetului poate fi tradusă literal: ,,a fost omorât, într-adevăr, în trup [sarki], dar a fost înviat în duh [pneumati]”. Construcţiile paralele ,,în duh” şi ,,în carne” par să fie un argument împotriva ideii că aici se face referire la Duhul Sfânt. Cu alte cuvinte, consecvenţa pare să ceară fie traducerea ,,în carne … în duh”, fie traducerea ,,prin carne [însemnând ‚prin fiinţa umană’] … prin Duhul”. Totuşi, expresia ,,prin fiinţa umană” nu mai este folosită în altă parte în Noul Testament şi nu prea are sens. Când se foloseşte în altă parte în Noul Testament expresia ,,în carne … în duh” sau echivalentul ei, cu privire la Domnul Hristos, atunci cuvântul ,,carne” se referă la existenţa pământească a Domnului Hristos, ca o fiinţă umană, iar cuvântul ,,duh” face referire la existenţa Lui ca fiinţă divină, după înviere. Compară cu remarcabila antiteză similară din Romani 1,3.4 (vezi comentariul de acolo).
Întrupat, Domnul Hristos era, după toate aparenţele, o fiinţă umană; după înviere, deşi a păstrat natura umană, a devenit din nou esenţial o fiinţă spirituală (vezi Vol. V, pp. 917–919; compară cu Ioan 4,24). Compară şi cu 1 Timotei 3,16, unde versiunea greacă spune literal: ,,în carne” şi ,,în spirit”. Notează expresiile paralele din 1 Petru 4,6, ,,în trup” şi ,,în duh”, aplicate la fiinţele umane (vezi comentariul de acolo). Pentru o clarificare a înţelesului şi a forţei declaraţiei lui Petru, vezi Romani 14,9; 2 Corinteni 13,4.
Faptul că Domnul Hristos a murit cu adevărat ,,în trup”, nu a însemnat sfârşitul existenţei Sale. El ,,a fost înviat”, deşi, începând cu momentul acela, natura Sa umană a fost mai pe deplin subordonată naturii Lui divine, sau spirituale [,,în duh”] (vezi comentariul de la Luca 24,39; compară cu Vol. V, pp. 918, 919), decât atunci când a trăit pe pământ, ca om între oameni. Faptul minunat că Domnul Hristos cel crucificat trăieşte mai departe este prezentat aici ca o asigurare că cei care au parte de suferinţele Lui nu trebuie să se teamă că persecuţia va pune capăt pentru totdeauna existenţei lor (compară cu 2 Corinteni 13,4). Domnul Hristos a triumfat asupra morţii, şi cei care suferă împreună cu El trebuie să fie la fel de siguri că vor trece biruitori prin încercările de foc ale vieţii. Compară cu argumentaţia lui Pavel din 1 Corinteni 15,13–23, unde apostolul scoate în evidenţă faptul că învierea Domnului nostru este o garanţie că cei care au adormit în El vor trăi din nou.