2:5 Şi voi, ca nişte pietre vii, sunteţi zidiţi ca să fiţi o casă duhovnicească, o preoţie sfântă, şi să aduceţi jertfe duhovniceşti, plăcute lui Dumnezeu, prin Isus Hristos.
Şi voi. În original aceste cuvinte sunt accentuate: ,,şi voi înşivă”. Pietre vii. Apostolul foloseşte pentru credincioşi acelaşi termen pe care l-a aplicat la Domnul Hristos (v. 4). Datorită unirii sale cu Domnul Hristos cel viu, fiecare credincios este o piatră vie. Fără
o legătură vie cu El, nimeni nu poate trăi o viaţă sfântă (vezi comentariul de la Ioan 6,51.57; 15,1–6) şi nici nu se poate aştepta să primească viaţa veşnică (vezi comentariul de la cap. 14,19).
Zidiţi. Gr. oikodomeo, acelaşi verb pe care l-a folosit şi Domnul Hristos când a anunţat întemeierea bisericii creştine (vezi comentariul de la Matei 16,18). În calitate de Constructor Şef, Domnul Hristos îl modelează şi îl pune pe fiecare credincios sincer în locul potrivit în biserica celor răscumpăraţi. Este corectă şi traducerea: ,,fiţi zidiţi”. Această formulare subliniază supunerea creştinului faţă de Dumnezeu, Marele Constructor (vezi comentariul de la Efeseni 2,21.22).
Duhovnicească. Gr. pneumatikos, ,,care ţine de spirit”. Numai cei care îşi devotează viaţa slavei lui Dumnezeu vor fi intra în templul celor răscumpăraţi. Petru prezintă biserica aici ca o grupare organizată, fiinţe umane unite prin consacrare. Şi Pavel se referă la biserică numind-o templu (1 Corinteni 3,16; Efeseni 2,20–22).
Preoţie sfântă. Literal, ,,pentru o preoţie sfântă”, ,,să fiţi o preoţie sfântă”. Aici Petru se referă la faptul că în virtutea lucrării de mijlocire a Domnului Hristos, creştinii se bucură de acces liber la Dumnezeu şi deci nu au nevoie de un mijlocitor dintre oameni (vezi comentariul de la Evrei 4,16). Preoţia aceasta este caracterizată nu numai prin intrarea liberă la Dumnezeu, ci şi prin sfinţenie, separarea de lume, privilegii şi obligaţii speciale. În timpul mileniului, cei răscumpăraţi vor fi ,,preoţi ai lui Dumnezeu şi ai lui Hristos” (vezi comentariul de la Apocalipsa 20,6).
Să aduceţi. [,,Să oferiţi”, KJV]. Deoarece sunt preoţi, creştinii trebuie ,,să aibă ceva de adus” (Evrei 8,3).
Jertfe duhovniceşti. [,,Jertfe spirituale”, KJV]. Adică jertfe caracterizate printr-un spirit de iubire şi consacrare faţă de Dumnezeu, în contrast cu animalele care erau sacrificate în cadrul sistemului ritual, care a ajuns să reflecte numai cu puţin mai mult decât îndeplinirea formei. Numai aceia care I se închină ,,în duh şi în adevăr” (Ioan 4,23.24) pot aduce jertfe ,,plăcute lui Dumnezeu”. Motivaţia şi atitudinea sunt proba sincerităţii omului (vezi comentariul de la Matei 20,15). Compară cu sacrificiile aduse de Cain şi de Abel (vezi comentariul de la Genesa 4,4.5).
Plăcute lui Dumnezeu. ,,O jertfă vie” – o viaţă consacrată – este întotdeauna plăcută lui Dumnezeu (vezi comentariul de la Psalmi 51,16.17; Romani 12,1). Alte jertfe ,,plăcute lui Dumnezeu” sunt lauda (Evrei 13,15), binefacerea şi dărnicia (Evrei 13,16). Darurile materiale sunt plăcute înaintea lui Dumnezeu în măsura în care acestea reflectă iubirea şi devoţiunea dătătorului (vezi Faptele Apostolilor 10,4; Filipeni 4,18).
Prin Isus Hristos. Prin Domnul Isus Hristos ne apropiem de Dumnezeu şi prin El jertfele noastre pot fi plăcute. Pentru a-şi aduce jertfele înaintea lui Dumnezeu, creştinul nu are nevoie de vreun preot de pe pământ (vezi comentariul de la Evrei 4,16; 10,19–22).