Electronic Books / Adventist / Romanian / Comentarii Biblice / Web / 1 Petru

1 Petru 1:7


1:7 pentru ca încercarea credinţei voastre, cu mult mai scumpă decât aurul care piere şi care totuşi este încercat prin foc, să aibă ca urmare lauda, slava şi cinstea, la arătarea lui Isus Hristos,

Pentru ca. Sau ,,cu scopul ca”.

Încercarea. Gr. dokimion, ,,calitate dovedită”, ,,autenticitate” (vezi comentariul de la Iacov 1,3). În ce priveşte adjectivul înrudit, dokimos, vezi comentariul de la Romani 14,18; 2 Timotei 2,15. Autenticitatea şi calitatea credinţei sunt date pe faţă de mărimea problemelor pe care le poate trece.

Credinţei. Vezi comentariul de la v. 5.

Aurul. Aurul este probat şi rafinat prin foc. Credinţa creştinului trece şi ea prin procesul încercării, aşa încât valoarea ei să poată fi pe deplin dovedită (vezi comentariul de la 1 Corinteni 3,13.15; vezi Evrei 12,29; Apocalipsa 1,14; 2,18; 19,12).

Care. Adică aurul. Cercat. Gr. dokimazo, ,,a proba”, ,,a aproba” (vezi comentariul de la Romani 2,18; 1 Timotei 3,10). Prin foc. [,,Cu foc”, KJV]. Literal, ,,cu ajutorul focului”. Lauda. Calitatea caracterului unui creştin matur atrage atât lauda lui Dumnezeu cât şi a oamenilor evlavioşi. Compară cu Matei 25,21; Romani 2,29; 1 Corinteni 4,5.

Slava. Gr. doxa (vezi comentariul de la Ioan 1,14; Romani 3,23; 1 Corinteni 11,7). Aici Petru se referă la lucrurile glorioase ale veşniciei, pe care Dumnezeu le va oferi copiilor Săi ,,în vremurile de apoi” (v. 5). Compară cu Romani 2,7.

Cinstea. [,,Onoarea”, KJV]. Aprecierea lui Dumnezeu pentru cei răscumpăraţi va fi dată la iveală la a doua venire şi de-a lungul veşniciei.

Arătarea. Gr. apokalupsis, ,,descoperire”, ,,dezvăluire”, ,,revelare” (compară cu 1 Petru 1,5; vezi comentariul de la 1 Corinteni 1,7). A doua venire a Domnului Hristos marchează începutul stării slăvite a bisericii. Nădejdea ei de-a lungul veacurilor a fost apropiata revenire a Domnului Isus Hristos. Acest eveniment glorios va pune capăt domniei păcatului şi întristării, va inaugura bucuria, pacea veşnică, alături de cunoaşterea neîmpiedicată a adevărului şi comuniunea neîntreruptă cu Dumnezeu.