1:3 Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care, după îndurarea Sa cea mare, ne-a născut din nou prin învierea lui Isus Hristos din morţi, la o nădejde vie,
Binecuvântat. Gr. eulogetos, ,,vrednic de binecuvântare”, folosit în Noul Testament numai cu privire la Dumnezeu şi la Domnul Isus Hristos. Acesta este un termen de adorare, prin care este recunoscută desăvârşirea însuşirilor şi a caracterului Lor. Cuvântul ,,elogiu” este derivat de la cuvântul grecesc înrudit, eulogia, ,,binecuvântare”.
Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru. Sau ,,Dumnezeu, Însuşi Tatăl Domnului nostru”. Prima Persoană a Dumnezeirii este în felul acesta scoasă în evidenţă, bineînţeles, din punctul de vedere al unirii dobândite şi indisolubile dintre Domnul Hristos şi natura umană (compară cu Romani 15,6; 2 Corinteni 1,3; Efeseni 1,3; vezi comentariul de la Luca 1,35). Termenul ,,Domnul” denotă o mare demnitate şi Îl evidenţiază pe Domnul Hristos ca pe o Persoană căreia omul Îi datorează supunere. Fiind divin şi membru al Dumnezeirii, Domnul Isus Hristos este absolut egal cu Tatăl, care este adesea numit prima Persoană a Dumnezeirii (vezi Nota Suplimentară de la Ioan 1).
Isus Hristos. Cele două nume desemnează atât natura umană a Domnului cât calitatea Lui
oficială de a fi Cel Uns (vezi comentariul de la Matei 1,1).
Care. Acest pronume se referă la Dumnezeu Tatăl.
Îndurarea Sa cea mare. [,,Îndurare îmbelşugată”, KJV]. Sau ,,mare îndurare”. Oferită omului nelimitat, îndurarea lui Dumnezeu întruchipează grija Sa nemărginită pentru binele omului. Intensa Lui iubire pentru om e dincolo de orice calcul şi de orice comparaţie.
Ne-a născut. Este o referire la naşterea din nou (vezi comentariul de la Ioan 3,3.5) sau la noua creaţie (vezi comentariul de la Galateni 6,15).
Învierea lui Isus Hristos. Vezi comentariul de la Romani 1,4; 4,24.25; 1 Petru 3,21). Învierea Domnului Hristos scoate arată că moartea a fost biruită pentru veşnicie. Ea a devenit sigiliul aprobării lui Dumnezeu asupra lucrării de ispăşire a Domnului Isus Hristos. Hristos cel înviat este garanţia viitorului veşnic al celor răscumpăraţi.
La o nădejde vie. Nădejdea este marea forţă care îl cheamă fără încetare pe creştin să meargă înainte, biruind problemele vieţii. Fără Domnul Hristos nu există nădejde (Efeseni 2,12); cu El nădejdea este vie şi dinamică. Păgânismul nu poate oferi decât amăgiri deşarte. Petru vorbeşte aici despre nădejdea interioară, care îl ţine pe creştin statornic atunci când contemplă sfârşitul călătoriei sale pe acest pământ şi viitorul veşnic. Compară cu starea creştinului (Efeseni 2,11.12).