1:11 Ei cercetau să vadă ce vreme şi ce împrejurări avea în vedere Duhul lui Hristos, care era în ei, când vestea mai dinainte patimile lui Hristos şi slava de care aveau să fie urmate.
Ce. Sau ,,cu privire la care”.
Vreme. Gr. kairos (vezi comentariul de la Marcu 1,15; Faptele Apostolilor 1,7). Profeţii erau informaţi cu privire la unele aspecte ale întrupării Răscumpărătorului, la fel cum este biserica de azi informată despre a doua venire a Domnului Hristos. Totuşi, ei nu ştiau timpul exact al celei dintâi veniri, deşi cercetau cu sârguinţă toate indicaţiile cu putinţă cu privire la sosirea lui Mesia (vezi comentariul de la Luca 3,15).
Ce împrejurări. Sau ,,cu privire la ce fel de împrejurări”.
Avea în vedere. Gr. deloo (vezi comentariul de la 2 Petru 1,14). Timpul verbului din limba greacă dă de înţeles că Duhul stăruia în a arăta lucrurile semnificative cu privire la misiunea Domnului Hristos.
Duhul lui Hristos. Adică Duhul Sfânt (vezi comentariul de la Romani 8,9; vezi Galateni 4,6). Unii sugerează că expresia aceasta înseamnă ,,Duhul care este Hristos” şi compară textul acesta cu 2 Corinteni 3,17.18 (vezi comentariul de acolo). Această interpretare Îl prezintă pe Domnul Hristos ca pe Cel care lucra personal asupra minţii profeţilor din Vechiul Testament, luminându-i cu privire la datoriile prezente şi la evenimentele viitoare. Alţii susţin că expresia aceasta ar trebui să zică: ,,Duhul trimis de Hristos”, adică Duhul Sfânt (vezi comentariul de la Ioan 15,26; 2 Petru 1,21). Fiecare dintre aceste opinii apără divinitatea şi preexistenţa Domnului Hristos şi statorniceşte inspiraţia divină a Vechiului Testament. Profeţii nu erau mânaţi de toane personale, ci de influenţa directă a Duhului asupra minţii lor. Ei vorbeau ca portavoce a Duhului şi scriau în calitate de scribi ai Lui.
Vestea mai dinainte. [,,Mărturisea mai dinainte”, KJV]. Prin profeţi, Duhul oferea adesea noi informaţii cu privire la lucrarea Domnului Hristos, aşa încât planul lui Dumnezeu devenea tot mai clar.
Patimile lui Hristos. Literal, ,,suferinţele spre [sau ‚pentru’] Hristos”, adică suferinţele destinate Domnului Hristos. Astfel este întărită opinia creştină că suferinţa Domnului Hristos era un subiect al profeţiilor din Vechiul Testament (vezi comentariul de la Isaia 53; Faptele Apostolilor 3,18; 26,22.23). Deşi iudeii au înţeles greşit importanţa unor astfel de profeţii, creştinii din biserica primară au prins cu uşurinţă adevărata lor însemnătate. Vezi comentariul de la Luca 24,25–27.
Slava de care aveau să fie urmate. Literal, ,,slava de după aceste lucruri [‚suferinţe’]”, adică învierea Domnului Hristos, înălţarea Lui şi toate evenimentele asociate cu a doua venire şi veşnica Sa domnie.