8:27 Dar ce! Va locui oare cu adevărat Dumnezeu pe pământ? Iată că cerurile şi cerurile cerurilor nu pot să Te cuprindă: cu cât mai puţin casa aceasta pe care Ţi-am zidit-o eu!
Va locui cu adevărat? Sanctuarul a fost construit ca locaş pentru Dumnezeu. David, mutând chivotul, a făcut cunoscut faptul că Dumnezeu alesese Sionul şi ,,l-a dorit ca locuinţă a Lui”, făgăduind că El avea să facă din El, locul Lui ,,de odihnă pe vecie” şi că El va locui acolo (Psalmul 132,13.14). Dar când Solomon a contemplat măreţia şi grandoarea lui Dumnezeu, Cel care locuieşte în veşnicie, care ,,a măsurat apele cu mâna Lui şi a măsurat cerurile cu palma, a strâns ţărâna pământului într-o treime de măsură, a cântărit munţii cu cântarul şi dealurile cu cumpăna” (Isaia 40,12), părea de neconceput ca un astfel de Dumnezeu să-Şi aibă locuinţa pe pământ, într-o casă ca aceea pe care o clădise Solomon. Gândul exprimat aici ilustrează un contrast constant care parcurge Biblia întreagă. Pe de o parte este cea mai profundă şi neschimbătoare concepţie a nemărginirii lui Dumnezeu, veşnic, nevăzut, necuprins, a înălţimii şi sfinţeniei Domnului, marele ,,Împărat al împăraţilor şi Domn al domnilor” (Apocalipsa 19,16). Pe de altă parte, este o tot atât de vie concepţie că nemărginitul Iehova este un Dumnezeu care este foarte aproape, care este un prieten al omului şi un însoţitor personal pentru toţi, Unul care umblă şi vorbeşte cu oamenii şi locuieşte în sanctuare pământeşti, făcute ca locaş sfânt pentru El. Niciodată nu va înceta să fie un izvor de uimire că Cel atât de puternic şi transcendental să consimtă să ia seama la omul muritor şi să vină să locuiască în sanctuare de lemn simplu şi piatră, şi în inima omenească.