8:1 Atunci împăratul Solomon a adunat la el la Ierusalim pe bătrânii lui Israel şi pe toate căpeteniile seminţiilor, pe căpeteniile familiilor copiilor lui Israel, ca să mute din cetatea lui David, adică Sionul, chivotul legământului Domnului.
Solomon a adunat. Raportul despre ritualurile în legătură cu sfinţirea Templului constituie unul dintre cele mai remarcabile capitole ale Bibliei. Naraţiunea este de mare frumuseţe şi de adâncă semnificaţie spirituală. În ea, conducători de biserici au găsit în cursul veacurilor, cuvinte de inspiraţie şi încurajare pentru sfinţirea caselor de închinare. Capitolul acesta se află în contrast remarcabil cu cel precedent. În acela aflăm detalii formale şi tehnice în legătură cu lucrurile materiale ale Templului. Aici, pătrunderea într-o adâncă semnificaţie a lucrurilor care au de-a face cu Casa lui Dumnezeu – venim în contact cu Dumnezeu Însuşi. Ambele capitole au partea lor, dându-ne un adevărat şi complet tablou al Templului şi semnificaţiei lui, şi nici unul n-ar fi complet fără celălalt.
Solomon este personajul de seamă care conduce diferitele activităţi în legătură cu sfinţirea Templului. Maiestatea lui regală este remarcabilă. Dar el pare să fie mai mult decât un împărat angajat doar în treburi de stat. El este angajat acum într-un deosebit serviciu religios pentru Dumnezeu. O astfel de slujire cu nici un chip nu avea să micşoreze demnitatea lui regală, ci avea să
o mărească. El îndeplineşte funcţii pe care le aşteptăm de la el, ca împărat, şi mai mult. El adună pe conducătorii naţiunii şi dă directive conform cu aranjamentul făcut. Dar, făcând aceasta, se putea aştepta că preoţii vor relua şi îndeplini funcţiile specific religioase. Dar nu acesta este cazul. Împăratul este cel care sfinţeşte Sanctuarul, care înalţă rugăciunea de consacrare, care îndeamnă poporul să fie credincios faţă de Dumnezeu şi care rosteşte asupra lor binecuvântarea divină.
Solomon prezintă exact acel fel de conducere spirituală pe care Dumnezeu îl cere de la acei care sunt chemaţi să fie conducători în lucrarea Samuel Din nefericire, această conducere a continuat doar o scurtă perioadă. Acela pe umerii căruia se afla o neegalată concentrare de demnitate temporară şi spirituală, nu peste mult timp a căzut victima ispitirii de auto-idolatriei. Întrun timp scurt, umilinţa, devoţiunea şi ascultarea au făcut loc mândriei, ambiţiei şi îngăduinţei, şi daruri folosite altădată pentru mărirea lui Dumnezeu, au fost denaturate pentru scopuri egoiste şi ambiţie lumească, cu rezultatul că acela care fusese atât de onorat cu semne ale favorii divine a degenerat devenind un asupritor, a cărui împărăţie s-a dezbinat la moartea Samuel Israel, urmând exemplul lui, a pierdut secretul de a găsi pacea şi bogăţia pe pământ, şi teocraţia, înfloritoare altădată, a devenit o ruină coruptă şi părăsită.
Căpeteniile seminţiilor. La aducerea chivotului sus, pe Muntele Moria, trebuia să participe căpeteniile lui Israel. Trebuie să fi fost o mare adunare de oameni, bătrâni, căpetenii ale seminţiilor, căpetenii ale familiilor, pentru că, pe vremea când David a ridicat chivotul lui Dumnezeu ,,care stă între heruvimi”, din casa lui Abinadab, spre a-l duce în cetatea lui David, ,,aleşii lui Israel” erau în număr de 30.000 (2Samuel 6:1-5).
Chivotul. Cel mai însemnat dintre serviciile de sfinţire a fost aducerea chivotului din cetatea lui David, la noul cămin din Sfânta Sfintelor Templului. Transportarea chivotului de către David, din casa lui Obed-Edom la cortul întâlnirii pe care-l făcuse pentru el, în cetatea lui, a fost o ocazie de mare bucurie, precum şi de mare solemnitate (2Samuel 6:12-19). Chivotul continuând cele două table ale Legii era cel mai de seamă obiect al Sanctuarului.
Vezi o hartă a regatului Israel şi Iuda în timpul lui David şi a lui Solomon