8:13 Eu am zidit o casă care va fi locuinţa Ta, un loc unde vei locui pe vecie!
O casă care va fi locuinţa Ta. Templul a fost zidit ca o casă a lui Dumnezeu. Când cortul întâlnirii a fost clădit prima dată, în pustie, Dumnezeu spusese: ,,Să-Mi facă un locaş sfânt şi Eu voi locui în mijlocul lor” (Exod. 25,8). Acel Sanctuar fusese construit şi în el, Domnul Îşi manifestase prezenţa Sa şi a comunicat cu poporul Său.
Voi locui pe vecie. Israel avea sanctuarul lui, dar sanctuarul nu avea un loc stabil. Cortul întâlnirii era mutat în pustie, dintr-un loc într-altul. Nici chiar în Ţara Făgăduinţei el nu avea un loc stabil. Timp de 300 de ani fusese la Şilo, până când păcatul a făcut ca el să fie iarăşi mutat, mai întâi la Nob (1Samuel 21:1-6; PP 656) şi mai târziu, la Gabaon (1 Cronici 16,39.40; 2 Cronici 1,3). Acum, în fine, Templul fusese terminat şi, în cele din urmă, chivotul lui Dumnezeu urma să aibă un loc stabil, un loc în care Dumnezeu să locuiască în cursul veacurilor. Planul lui Dumnezeu era ca să fie cu poporul Său pentru totdeauna şi, dacă Israel ar fi rămas credincios faţă de El, această clădire măreaţă ar fi rămas pentru totdeauna (P 46). Cât de mare trebuie să fi fost bucuria lui Solomon când el a privit înapoi, peste anii de pregătire şi de clădire ce costaseră atâta nelinişte şi cugetare, spre a înţelege că sarcina sa fusese îndeplinită şi că această casă, unde Dumnezeu avea să-şi facă locuinţa cu poporul Său, fusese terminată.