Electronic Books / Adventist / Romanian / Comentarii Biblice / Web / 1 Împăraţi

1 Împăraţi 7:23


7:23 A făcut marea turnată din aramă. Avea zece coţi de la o margine până la cealaltă, era rotundă de tot, înaltă de cinci coţi, şi de jur împrejur se putea măsura cu un fir de treizeci de coţi.

Marea turnată. Aceasta era un spălător gigant pentru diferite spălări ale preoţilor, corespunzător cu ligheanul de aramă de la tabernacol (Exod. 30,18–21; 38,8). Ea era cam de 5 m în diametru şi de 2,5 m în înălţime, având o capacitate de 2000 de vedre (v. 26) sau cam 44.000 litri (vezi Vol. I, pag. 166, 167). Aceasta se poate referi la cantitatea de apă pe care o conţine de obicei, iar afirmaţia din 2 Cronici 4,5, care redă capacitatea ca fiind de 3000 de baţi sau 55.765 litri se poate referi la limita extremă pe care o putea conţine spălătorul. Încercările de a determina volumul unui ,,bat”, pe baza măsurătorilor ,,mării turnate”, au fost fără succes.

,,Mările” sunt obiecte obişnuite în templele antice şi cu timpul au fost înlocuite cu apă curgătoare. În cazul Templului lui Solomon, probabil că apa a fost obţinută din fântâni subterane. Scopul mării era ,,pentru spălarea preoţilor” (2Cronici 4:6). Pe reliefurile asiriene sunt reprezentate ceşti de dimensiuni considerabile, dar nici una nu suportă comparaţie cu ,,marea” lui Solomon. Cea mai mare cupă din antichitate, care se cunoaşte, este mult inferioară acestui mare spălător din Templul lui Solomon. Fără îndoială că acesta a fost o capodoperă unică, ce avea să stârnească admiraţia tuturor.