Electronic Books / Adventist / Romanian / Comentarii Biblice / Web / 1 Împăraţi

1 Împăraţi 4:21


4:21 Solomon mai stăpânea şi toate împărăţiile de la Râu până în ţara Filistenilor şi până la hotarul Egiptului. Ei îi aduceau daruri, şi au fost supuşi lui Solomon tot timpul vieţii lui.

Toate împărăţiile. Imperiul lui Solomon consta în parte, din o grupă de mici state vasale, semiindependente, care erau stăpânite de proprii lor împăraţi, dar care au recunoscut suzeranitatea împăratului evreu şi care îi plăteau tribut anual. Faptul că acum vecinii lui Israel erau nimiciţi sau reduşi la servitute este subliniat mai departe în cap. 9,20.21.

Râu. Eufratul (Geneza 15,18; Iosua 1,4). Scriitorul atrage atenţia asupra faptului că împărăţia lui Solomon a ajuns la o întindere conform cu făgăduinţele făcute lui Avraam, Moise şi Iosua. Vezi harta din faţa pag. 769.

În tot timpul vieţii lui. Acest imperiu a durat numai în timpul vieţii lui Solomon. State ca acelea peste care a domnit Solomon, alcătuite în parte dintr-un număr de regate slab unite împreună, adesea apăreau rapid şi tot atât de rapid se şi prăbuşeau.