22:29 Împăratul lui Israel şi Iosafat, împăratul lui Iuda, s-au suit la Ramot din Galaad.
S-au suit. Ar fi fost de aşteptat ca Iosafat, care ceruse un profet al Domnului (v. 5) să fi ţinut seamă de solia profetului şi să refuze să meargă în expediţia despre care Mica prezisese că se va termina în dezastru. Este adevărat că el s-a angajat prea grăbit într-o făgăduinţă solemnă (v. 4) să ia parte la război şi evident că el era legat de Ahab printr-o alianţă militară, cu toate acestea el ar fi putut să-l lămurească pe Ahab că nu poate să meargă împotriva voinţei Domnului. Într-adevăr, făcând aşa, el putea să-l sfătuiască pe Ahab să nu întreprindă războiul. Prin faptul că era dispus să-l însoţească pe Ahab, Iosafat îl încuraja pe Ahab să solicite dezastrul. Deoarece a făcut-o, Iosafat a primit o aspră mustrare de la Domnul, pentru că s-a unit cu această întreprindere (2Cronici 19:2).