2:22 Împăratul Solomon a răspuns mamei sale: Pentru ce ceri numai pe Abişag, Sunamita, pentru Adonia? Cere şi împărăţia pentru el căci este fratele meu mai mare decât mine pentru el, pentru preotul Abiatar, şi pentru Ioab, fiul Ţeruiei.
Cere şi împărăţia. Poate că Bat-Şeba n-a văzut nimic periculos în cererea lui Adonia, dar Solomon a văzut imediat. Un eventual răspuns favorabil la cererea lui Adonia ar fi prilejuit o puternică încurajare a pretenţiilor lui. Cei care erau adepţii lui ar fi avut o bază puternică pe care să aşeze pretenţiile fratelui mai mare.
Pentru Abiatar. Cuvintele nu sunt clare, dar sensul este clar. Solomon îşi arată dezgustul la vederea mamei lui, pentru că şi-a îngăduit să fie atrasă într-o situaţie ca aceasta. Lucrurile erau deja destul de grave şi fără ca ea să mai vină în sprijinul eforturilor lui Adonia de a-şi asigura tronul. La urma urmei, Adonia era fratele mai mare, mulţi ar fi socotit că avea o pretenţie îndreptăţită la tron. Şi de partea lui erau doi dintre cei mai influenţi bărbaţi ai ţării, Abiatar, marele preot, şi Ioab, căpetenia oştirii, care-l ajutau şi-l instigau pe orice cale posibilă. Acum, mama împăratului şi-a îngăduit să fie atrasă în aşa măsură încât să ceară, de fapt, nici mai mult, nici mai puţin decât împărăţia pentru fiul mai mare. De fapt, Solomon a spus: ,,De ce ceri numai pe Abişag, de ce nu ceri şi împărăţia? El este fratele meu mai mare şi nu-i aparţine lui de drept? Şi ca dovadă a pretenţiilor lui, nu are de partea lui pe preotul Abiatar şi pe Ioab ca sprijin al cauzei lui şi ca dovadă pentru toţi că el are într-adevăr drepturi?” Este clar că Bat-Şeba a înţeles mustrarea necesară.