19:4 El s-a dus în pustie unde, după un drum de o zi, a şezut sub un ienupăr, şi dorea să moară, zicând: Destul! Acum, Doamne, ia-mi sufletul, căci nu sunt mai bun decât părinţii mei.
Un drum de o zi. Ilie nu s-a oprit în Iudeea. Teama lui l-a dus mai departe. Numai după ce a făcut un drum de o zi, în regiunea sălbatică a sudului, s-a oprit pentru odihnă. Se pare că începând de aici înainte, Ilie a continuat să meargă zi şi noapte, găsind putere în frica ce pusese atât de complet stăpânire pe el. Când s-a aşezat jos, sub un ienupăr, el era complet extenuat.
Dorea să moară. Descurajarea profetului atinge aici nivelul cel mai scăzut. În ceasul biruinţei de pe Muntele Carmel, el fusese exaltat până la cer. Acum, când îşi reaminteşte experienţa făcută cu numai câteva zile mai înainte, duhul lui coboară până la cel mai de jos nivel. El doreşte să moară. Suferinţa lui este o reacţie a simţământului supraîncordat; este acel fel de experienţă care are loc uneori după înălţarea sufletului pe înălţimile gloriei şi ale biruinţei; consecinţa unei mari redeşteptări religioase, când sufletul dă frâu liber descurajărilor şi întristărilor pricinuite de necazurile de fiecare zi. Este bine a aminti că nici unul din această lume nu poate să rămână pentru totdeauna pe vârf de munte. Uneori calea vieţii coboară la vale, unde se află suferinţe şi descurajări care sunt inevitabile fapte ale vieţii. Este uşor să fim fericiţi şi curajoşi când ne aflăm tocmai în vârf, dar nu este aşa de uşor când moralul este scăzut şi când se pare că toată lumea este hotărâtă să te doboare. Atunci este cazul când omul are cel mai mult nevoie să se ţină tare de Dumnezeu, pentru a nu se da loc la îndoială şi disperare. Când eşti jos, priveşte în sus şi urcă din nou pe înălţimi.