19:11 Domnul i-a zis: Ieşi, şi stai pe munte înaintea Domnului! Şi iată că Domnul a trecut pe lângă peşteră. Şi înaintea Domnului a trecut un vânt tare şi puternic, care despica munţii şi sfărâma stâncile. Domnul nu era în vântul acela. Şi după vânt, a venit un cutremur de pământ. Domnul nu era în cutremurul de pământ.
Domnul a trecut pe lângă. Lucrul de care Ilie avea cel mai mult nevoie era o nouă viziune a puterii lui Dumnezeu şi a propriei lui slăbiciuni. La Sinai s-a întâmplat că Domnul a trecut pe lângă Moise şi S-a descoperit pe Sine ca ,,Domnul, Dumnezeu,... plin de îndurare şi milostiv, încet la mânie, plin de bunătate şi credincioşie” (Exod. 34.6). Aici, de asemenea, Ilie avea să primească o nouă concepţie despre Dumnezeu.
Vânt tare. Când Ilie a ieşit afară din peşteră, o furtună s-a abătut asupra muntelui şi un cutremur a făcut să se clatine pământul. Totul părea zguduit cu cerul cuprins de foc şi pământul convulsionat de forţe care păreau să-l despice. Toate acestea erau în acord cu spiritul zbuciumat al profetului. Ceea ce el trebuia să înveţe era faptul că, oricât de puternice şi emoţionante puteau fi aceste forţe, ele nu reprezentau prin ele însele adevăratul tablou al Duhului lui Dumnezeu. Nu este întotdeauna omul, acela care creează cea mai mare zguduire care aduce la îndeplinire cel mai mult pentru Dumnezeu.