Electronic Books / Adventist / Romanian / Comentarii Biblice / Web / 1 Împăraţi

1 Împăraţi 18:40


18:40 Puneţi mâna pe prorocii lui Baal, le-a zis Ilie: nici unul să nu scape! Şi au pus mâna pe ei. Ilie i-a pogorât la pârâul Chison şi i-a junghiat acolo.

Puneţi mâna pe proorocii lui Baal. Ilie n-a dorit ca zelul poporului să fie irosit în cuvinte. El cere ca ei să-şi dovedească convertirea şi convingerea lor, prin fapte care puteau să aducă asupra lor ura împărătesei necredincioase, dar care, odată aduse la îndeplinire, aveau să producă o ruptură între ei şi cauza lui Baal. Ca rezultat al minunatelor manifestări din acea zi, mulţimea a recunoscut faptul că Iehova este Dumnezeu – toţi, în afară de preoţii lui Baal, care au refuzat să se pocăiască. Rapida executare a acestor preoţi a fost o răzbunare teribilă, dar ea era necesară şi a arătat indignarea lui Dumnezeu împotriva acelora care stăruie în răzvrătire şi care sunt dispuşi să corupă şi să demoralizeze un popor întreg pentru scopuri egoiste. Sentinţa împotriva lor a slujit atât ca pildă, cât şi ca avertizare. Cu Dumnezeu nu trebuie să se glumească şi o teribilă plată aşteaptă pe toţi care îşi vând sufletele lor, pentru stricăciunea din lume.