17:1 Ilie, Tişbitul, unul din locuitorii Galaadului, a zis lui Ahab: Viu este Domnul, Dumnezeul lui Israel, al cărui slujitor sunt, că în anii aceştia nu va fi nici rouă, nici ploaie, decât după cuvântul meu.
Ilie. Aici începe o nouă secţiune a cărţii Regilor, cu totul diferită în spirit de cea de mai înainte. În locul câtorva fapte reci, cu privire la domniile rele ale împăraţilor, dăm acum peste o expunere a unora din cele mai mişcătoare fapte ale celui mai mare dintre profeţi. Întâmplările sunt amănunţit şi viu prezentate, pline de frumuseţe spirituală şi instruire morală. Ilie apare pe scenă ca un om cu o misiune urgentă de la Dumnezeu. Ceasul este un moment de criză. Păcatul năpădise ţara şi dacă nu era oprit, totul avea să se năruie într-o ruină tragică. Ilie întâmpină vrăjmaşul ca un luptător curajos pentru Dumnezeu, dând mărturie pentru El, prin cuvânt şi fapte, ducând o viaţă retrasă sau stând curajos pe înălţimea Carmelului, cerând foc din cer şi mânuind sabia răzbunării în uciderea profeţilor lui Baal. În timp ce captivanta istorioară desfăşoară raportul ei despre curaj, credinţă, fidelitate uimitoare, afecţiune amabilă sau despre zel conştiincios în slujba lui Dumnezeu, este imposibil a nu vedea în profet un simbol al unui Ilie şi mai mare care avea să vină (Matei 17:10-12). Numele de Ilie se potriveşte profetului pentru misiunea lui. El înseamnă ,,Iehova este Dumnezeul meu.”
Din locuitorii Galaadului. Căminul lui Ilie era în Galaad, la răsărit de Iordan, localizarea exactă a cetăţii lui de origine nu este cunoscută.
A zis lui Ahab. Istoria lui Ilie este prezentată dramatic. Nu are nici o introducere, nimic cu privire la chemarea profetului, nimic cu privire la experienţele lui de mai înainte. El este amintit pe nume ca unul dintre locuitorii Galaadului şi apoi se află înaintea împăratului, prezentând solemna lui solie de judecată ce avea să vină. În singurătatea munţilor Galaadului, inima lui Ilie a fost adânc mişcată când cugeta la mereu crescândul curent de apostazie care inunda ţara. Sufletul lui a fost îndurerat şi indignarea lui, trezită, şi el s-a rugat foarte serios ca ceva să se întâmple spre a se opri curentul răului – ca, dacă este necesar, să vină judecăţi ca poporul să-şi vină în fire şi să-i ajute să vadă nebunia încrederii în Baal. Rugăciunea lui a fost ascultată şi Ilie a fost trimis el însuşi la împărat, cu înfiorătoarea solie de judecată care avea să vină (vezi PK 119, 120).
Nici rouă, nici ploaie. Baal era adorat ca izvorul vieţii şi binecuvântării, ca marele zeu al furtunii care aproviziona pământul cu umezeală, şi făcea ca ţara să rodească. Acum Israel trebuia să
înveţe că Baal nu putea procura aceste binecuvântări. Vezi o hartă a locurilor pe unde a călătorit Ilie