Electronic Books / Adventist / Romanian / Comentarii Biblice / Web / 1 Împăraţi

1 Împăraţi 16:12


16:12 Zimri a nimicit toată casa lui Baeşa, după cuvântul pe care-l spusese Domnul împotriva lui Baeşa prin prorocul Iehu,

După cuvântul. Adesea prezicerile profeţilor au caracter de simple prevederi, mai degrabă, decât decrete divine. Dumnezeu nu decretează toate evenimentele pe care El le prezice. Alteori spusele profeţilor sunt pronunţări de judecată. Era prerogativa lui Dumnezeu să stabilească pedeapsa care se cuvenea unui domnitor rău. Acolo unde răutatea cerea, pedeapsa era moartea. Aducând la îndeplinire judecata intenţionată, executorii decretului divin acţionau ca agenţi ai Cerului (vezi 2Regi 9:7). Totuşi, adesea ei aveau ţeluri egoiste şi acţionau din motive care erau întru totul răzbunătoare. În măsura în care ei acţionau din astfel de motive, ei deveneau vinovaţi. Astfel, asirienii care au adus la îndeplinire judecata lui Dumnezeu, au fost mai târziu pedepsiţi pentru motivele egoiste şi crude care au insuflat umblarea lor (Isaia 10:5-13). Probabil că Zimri a trecut dincolo de intenţia de judecată pronunţată împotriva ,,casei lui Baeşa” şi a ucis pe mulţi care nu erau vrednici de nimicire.