Electronic Books / Adventist / Romanian / Comentarii Biblice / Web / 1 Împăraţi

1 Împăraţi 13:26


13:26 Când a auzit lucrul acesta prorocul care întorsese de pe drum pe omul lui Dumnezeu, a zis: Este omul lui Dumnezeu, care n-a ascultat de porunca Domnului, şi Domnul l-a dat în ghearele leului care l-a sfâşiat şi l-a omorât, după cuvântul pe care i-l spusese Domnul.

Care n-a ascultat de porunca Domnului. Cu un ceas mai înainte, omul lui Dumnezeu a fost un om cu o misiune, în ceasul următor, un cadavru la o margine de drum. Cauza acestei morţi rapide şi lipsite de glorie a fost neascultarea faţă de Dumnezeu. Pedeapsa grabnică ce a căzut asupra lui a fost o altă mărturie pentru împărat şi poporul lui Israel, că ascultarea de poruncile Domnului este singura cale sigură. În despicarea altarului, uscarea mâinii împăratului şi moartea rapidă a profetului care a mers împotriva poruncii lui Dumnezeu, naţiunea putea să vadă neplăcerea Domnului şi planul Său de a face cu totul lămurit lui Israel că drumul neascultării este calea durerii şi a morţii.