11:36 voi lăsa o seminţie fiului său, pentru ca robul Meu David să aibă totdeauna o lumină înaintea Mea la Ierusalim, cetatea pe care am ales-o să pun în ea Numele Meu.
O lumină. Dumnezeu cere ca umblarea celui drept să fie ca ,,lumina strălucitoare, a cărei strălucire merge mereu crescând până la miezul zilei” (Proverbe 4:18). Aşa avea să fie şi cu lumina lui David. Ea nu trebuia să se stingă niciodată, ci trebuia să crească în strălucire, în urmaşii lui (1Regi 15:4; 2Regi 8:19; cf. 2Samuel 14:7). Cazul a fost exact invers. În Roboam, strălucirea luminii a fost mult micşorată. Ea a continuat slab prin secole, până ce în cele din urmă, pâlpâia doar şi s-a stins când rămăşiţa lui Iuda a fost dusă roabă în Babilon (2Regi 25).