Electronic Books / Adventist / Romanian / Comentarii Biblice / Web / 1 Împăraţi

1 Împăraţi 10:9


10:9 Binecuvântat să fie Domnul, Dumnezeul tău, care a binevoit să te pună pe scaunul de domnie al lui Israel! Pentru că Domnul iubeşte pentru totdeauna pe Israel, de aceea te-a pus împărat, ca să judeci şi să faci dreptate.

Binecuvântat să fie Domnul. După ce împărăteasa din Seba a fost martoră la înţelepciunea şi lucrările lui Solomon, ea a răspuns nu în cuvinte simple, de apreciere formală pentru ospitalitatea care i-a fost acordată, ci în cuvinte care au dat la iveală faptul că inima ei fusese adânc mişcată. În răspunsul ei, ea a atins doar puţin cele despre măreţia exterioară şi prosperitatea lumească, şi accentul principal l-a pus pe lauda adusă Dumnezeului lui Solomon, care îi dăduse această înţelepciune şi prosperitate, precum şi faima lui, care a ajuns cunoscută în toată lumea. În loc de a lăuda unealta omenească, ea a fost pe drept călăuzită să dea slavă lui Dumnezeu. Vizita ei a putut s-o conducă la convertirea ei. Există motiv de a crede că împărăteasa va fi printre cei mântuiţi în împărăţia lui Dumnezeu (Matei 12:42). Dumnezeu a intenţionat ca multe astfel de convertiri să rezulte din Israel, îndeplinindu-şi rolul lui printre popoarele pământului. De aici şi de-acolo, de prin toate naţiunile, oamenii urmau să meargă la Israel şi acolo să facă cunoştinţă cu Dumnezeul lui Israel. Prin astfel de mijloace, lumina urma să meargă la toate naţiunile.