10:28 Solomon îşi aducea caii din Egipt; o ceată de negustori de ai împăratului se ducea să-i ia cu grămada pe un preţ hotărât:
Pânză toarsă. (Linen yarn. Traducerea română de Cornilescu nu conţine această expresie, n.t.) Ebraicul miqweh miqweh, tradus în mod variat ca ,,adunare laolaltă”, ,,grămadă” (Geneza 1,10), ,,bălţi” (Exod 7,19), ,,plinătate” (Levitic 11,36), ,,nădejde” (Ezra 10,2; Ieremia 14,8; 17,13).
Totuşi, aici, se ştie acum în mod hotărât că este un nume propriu şi de aceea ar trebui să fie transliterat mai degrabă, decât tradus. De pildă, LXX redă pe miqweh miqweh, ca ,,din Thekoue Thekoue.” Traducerea RSV îl redă Kue, care a fost identificat cu un vechi nume pentru Cilicia. Ba mai mult, s-a sugerat că cuvântul ebraic mişraim mis\raim, ,,Egipt”, ar trebui citit muşri mus\rim, Musri, cunoscut mai târziu ca fiind Capadocia, o regiune învecinată cu Cilicia, în Anatolia (Asia Mică). Kue şi Musri apar împreună în faimoasa inscripţie monolită a lui Salmanasar III şi deosebit în alte surse asiriene. În Scrisorile Amarna şi în diferite texte asiriene, Musri este amintit fiind renumit în creşterea de cai. Hitiţii au publicat chiar un text asupra acestui subiect. Din Anatolia, cunoaşterea creşterii cailor s-a răspândit în Asiria, unde se ocupă de ea un tratat veterinar din sec. al XIV-lea.
De aceea, v. 8 poate fi tradus ,,Şi exportul de cai al lui Solomon (era) din Musri (Capadocia) şi din Kue (Cilicia), negustorii împăratului îi obţinea de la Kue pe un preţ.” Egiptenii, atât cât arată informaţiile existente până acum, nu creşteau cai pentru export. Totuşi se pare a fi o părere generală că mişraim mis\raim, Egipt, este citirea corectă din v. 29 (vezi cele despre Geneza 10,6). Egiptul a fost un important exportator de care, nu şi de cai. Ca una din întreprinderile de afaceri, Solomon a continuat să facă ceea ce apare ca fiind un negoţ profitabil cu cai cilicieni şi care egiptene.
Comerţul este o ocupaţie onorabilă şi aduce chiar venituri valoroase. Dar el oferă şi multe ispite şi adesea constituie o cale rapidă spre cădere. Pe măsură ce poporul lui Israel devenea din ce în ce mai mult interesat de câştig lumesc, ei se abăteau din ce în ce mai mult de la Dumnezeu. Lăcomia a luat locul îndurării şi au fost satisfăcute interesele eu-lui, decât acelea comune tuturor. Pe o astfel de temelie, naţiunea nu putea să dureze. Poporul a urmat pe împărat coborând pe calea egoismului şi nebuniei, şi, deşi mustrat adesea de profeţi, a persistat pe o cale care nu putea sfârşi decât în ruină.