Electronic Books / Adventist / Romanian / Comentarii Biblice / Web / 1 Împăraţi

1 Împăraţi 1:41


1:41 Zvonul acesta a ajuns până la Adonia şi la toţi cei poftiţi care erau cu el, tocmai în clipa când sfârşeau de mâncat. Ioab, auzind sunetul trâmbiţei, a zis: Ce este cu vuietul acesta de care răsună cetatea?

Ioab auzind. Solomon era însoţit de un grup de oameni care saluta încoronarea noului împărat cu plăcere neţărmurită şi cu strigăte vesele de aclamare. Adonia era înconjurat de o ceată de conspiratori care tocmai terminaseră festivităţile, umbrite într-o măsură suficientă de un simţământ tainic de nelinişte şi teamă. Sunetul trâmbiţei, care pentru un grup era semnul triumfului, pentru cealaltă a fost ca un semnal al sentinţei. Urechea ascuţită a vajnicului războinic Ioab a prins curând semnificaţia celor ce se petreceau.