1:22 Pe când încă vorbea ea cu împăratul, iată că a sosit prorocul Natan.
Iată că a sosit. În momentul culminant, a intrat Natan şi a întrerupt pe regină cu raportul lui urgent. Bat-Şeba s-a retras cu înţelepciune (vezi v. 28), dându-i lui Natan ocazia să facă acelaşi anunţ neliniştitor, că Adonia domnea. Desigur că aceasta nu se putea întâmpla decât la porunca împăratului! Dar cum putea David să dea astfel de porunci? Cum le-a dat fără să spună nimic sfetnicului şi prietenului său de încredere?
Fiecare întrebare era o mustrare mascată, o lovitură pentru împărat din cauza implicării acestuia într-o nedreptate care ţintea drept în Solomon, Benaia şi Ţadoc. Cum a putut David să întoarcă spatele acestor bărbaţi care-i fusese atât de apropiaţi? Întrebările au fost, desigur, numai pentru a obţine din partea împăratului o dezminţire puternică. Dezminţirea trebuia să implice în mod necesar o mustrare regală asupra întregului complot injurios, pentru că nimic asemănător nu putea fi conceput ca având loc fără voia împăratului, afară numai dacă acesta era un complot îndreptat direct împotriva tronului. Natan, nu făcea decât să asigure succesul misiunii sale, pentru că acum era rândul împăratului să fie ofensat şi să dea instrucţiuni cu privire la măsurile urgente care trebuiau luate pentru a nimici complotul conspiratorilor.