5:7 (Căci trei sunt care mărturisesc în cer: Tatăl, Cuvântul şi Duhul Sfânt, şi aceşti trei una sunt.)
Căci trei sunt. Practica evreiască bazată pe Deuteronom 17,6; 19,15; etc. cerea mărturia a doi sau trei martori înainte de a se lua o hotărâre în disputele juridice. Ioan citează aici trei martori în sprijinul divinităţii Domnului Isus (1 Ioan 5,5.6.8), asigurându-i astfel pe cititori că afirmaţia sa este vrednică de încredere.
Mărturisesc. Gr. martureo, ,,a mărturisi”, ,,a depune mărturie”. Martureo este tradus ,,a mărturisi”, în v. 6 şi ,,a face o mărturisire”, în v. 9. Din versiunea greacă reiese că mărturisirea este continuă.
În cer. Dovezile textuale atestă omiterea pasajului: ,,în cer, Tatăl, Cuvântul şi Duhul Sfânt, şi aceştia trei sunt una. Şi trei sunt care mărturisesc pe pământ”. Deci rămâne următoarea formulare a v. 7, 8: ,,căci trei sunt care mărturisesc: Duhul, apa şi sângele; şi aceşti trei sunt una în mărturisirea lor”. Pasajul, aşa cum apare în KJV (şi în traducerea Cornilescu), nu se găseşte în nici un manuscris grec de dinaintea sec. al XV-lea sau al XVI-lea. Cuvintele în discuţie şi-au făcut intrarea în KJV (şi în traducerea Cornilescu) prin textul lui Erasmus (vezi Vol. V, p. 141). Se spune că Erasmus s-a oferit să cuprindă în Testamentul său grec cuvintele disputate, dacă avea să i se arate măcar un singur manuscris grec care le conţine. O bibliotecă din Dublin a prezentat un astfel de manuscris (cunoscut ca 34), iar Erasmus a inclus pasajul în textul său. Se crede acum că în ediţiile ulterioare ale Vulgatei pasajul acesta a intrat prin greşeala unui scrib, care a inclus un comentariu exegetic marginal în textul Bibliei pe care îl copia. Cuvintele în discuţie au fost larg folosite în sprijinul doctrinei Sfintei Treimi, dar, având în vedere dovezile copleşitoare care contestă autenticitatea lor, sunt fără valoare şi nu ar trebui folosite. În ciuda faptului că apar în Vulgata, A Catholic Commentary on Holy Scripture declară direct următorul lucru: ,,În general acum se susţine că pasajul acesta, numit Comma Johanneum, este o glosă care s-a strecurat în textul Versiunii Latine Vechi şi în Vulgata, la o dată timpurie, dar şi-a găsit intrarea în textul grecesc numai în secolele al XV-lea şi al XVI-lea” (Thomas Nelson and Sons, 1951, p. 1186).