4:7 Preaiubiţilor, să ne iubim unii pe alţii; căci dragostea este de la Dumnezeu. Şi oricine iubeşte, este născut din Dumnezeu, şi cunoaşte pe Dumnezeu.
Prea iubiţilor. Ioan introduce încă o etapă a dezvoltării subiectului său (compară cu v. 1). Tranziţia de la discuţia cu privire la deosebirea duhurilor la nevoia de iubire ar putea să pară abruptă, dar în realitate nu e aşa, deoarece apostolul continuă să vorbească despre caracteristicile celor care sunt ,,din Dumnezeu” (v. 2). Capacitatea de a-i deosebi pe învăţătorii mincinoşi le este necesară celor care sunt născuţi din Dumnezeu, dar acum Ioan arată că iubirea nu este mai puţin esenţială. După cum mărturisirea sau tăgăduirea realităţii întrupării este proba în domeniul doctrinei
(v. 2.3), tot aşa prezenţa sau absenţa iubirii adevărate este proba calităţii morale a celor care pretind că sunt din Dumnezeu, deoarece Duhul lui Dumnezeu şi duhul urii nu pot să coexiste în aceeaşi inimă.
Să ne. Aici Ioan se adresează tuturor credincioşilor şi nu-şi limitează apelul la învăţători, la acei ,,noi” din v. 6.
Iubim unii pe alţii. Vezi comentariul de la cap. 3,11. Relaţia dintre ,,prea iubiţilor” şi ,,să ne iubim unii pe alţii” este impresionantă. Forţa construcţiei poate fi redată de formularea: ,,iubiţilor, iubiţi-vă unii pe alţii”. Cei cărora li se adresează Ioan sunt ei înşişi iubiţi de slujitorii lui Dumnezeu care se ostenesc pentru ei şi, la rândul lor, li se cere să întoarcă iubirea pe care o primesc şi să o împartă cu alţii.
Cum putem să-i iubim pe cei de care nu suntem atraşi în mod natural? Cei pe care ar trebui să-i iubim nu sunt întotdeauna plăcuţi, şi este uşor să-i trecem cu vederea şi să ne manifestăm dragostea doar faţă de cei care sunt compatibili cu noi. Dar Dumnezeu şi Hristos ne-au lăsat un exemplu de iubire faţă de toţi oamenii (vezi comentariul de la Matei 5,43–45; Ioan 3,16; Romani 5,8), iar cei care Îi urmează vor primi har ca să iubească pe toţi oamenii, chiar şi pe cei care par mai puţin demn de iubit. Rugându-ne pentru cel pe care nu-l putem iubi vom primi în inimă iubirea lui Dumnezeu şi interesul faţă de binele semenului. Pe măsură ce ajungem să-l cunoaştem mai bine, cunoştinţa se va preface în înţelegere, înţelegerea în simpatie şi simpatia în iubire. În felul acesta, ne vom deprinde să ne iubim unii pe alţii chiar şi atunci când acest lucru pare foarte dificil. În ce priveşte tipul de iubire despre care se vorbeşte aici, vezi comentariul de la Matei 5,43.44.
Dragostea este de la Dumnezeu. Literal, ,,dragostea este din Dumnezeu”. Acesta este motivul pe care-l aduce Ioan în sprijinul apelului său de a ne iubi unii pe alţii. Iubirea adevărată vine de la Dumnezeu, unica sursă de iubire. Toţi cei care sunt ,,din Dumnezeu” (vezi v. 2), vor da pe faţă, datorită obârşiei lor dumnezeieşti, iubirea care vine de la Tatăl lor.
Oricine. [,,Fiecare”, KJV]. Vezi comentariul de la cap. 3,6.
Iubeşte. Sau ,,continuă să iubească”. Ioan nu sugerează aici că iubirea produce naşterea din nou, deoarece asta ar însemna ca fructul să producă pomul care i-a dat naştere, ceea ce este contrar învăţăturilor cu privire la naşterea din nou, aşa cum o descrie apostolul (vezi comentariul de la Ioan 3,3–5). Ioan declară mai degrabă că toţi cei care se străduiesc să iubească mereu, dovedesc că au fost născuţi din nou.
Este născut din Dumnezeu. Sau ,,a fost născut din Dumnezeu”. Vezi comentariul de la cap. 2,29; 3,9. Numai cei care au fost născuţi din Dumnezeu pot iubi cu adevărat, în sensul creştin.
Cunoaşte pe Dumnezeu. Vezi comentariul de la cap. 2,3.4