4:17 Cum este El, aşa suntem şi noi în lumea aceasta: astfel se face că dragostea este desăvârşită în noi, pentru ca să avem deplină încredere în ziua judecăţii.
El. Gr. ekeinos, ,,acel [unul]”. Când este vorba de o persoană, în epistola de faţă pronumele acesta se referă în mod constant la Hristos (cap. 2,6; 3,3.5.7.16) şi e clar că aceasta este intenţia apostolului şi aici, deşi contextul imediat ar sugerea că este vorba de Dumnezeu Tatăl. Fără îndoială că Ioan se gândeşte la Hristos datorită rolului pe care îl are Acesta la judecată (vezi comentariul de la Ioan 5,22.27; Romani 2,16).
Aşa suntem şi noi. Ioan a vorbit deja despre asemănarea creştinului cu Mântuitorul (vezi comentariul de la cap. 3,1–3), iar acum o subliniază din nou, pentru a-i asigura pe cititori, care vor sta în faţa judecăţii. Aceia care sunt cu adevărat ca Judecătorul lor n-au de ce să se teamă de judecată! Motivul pentru care credinciosul are încredere nu constă în realizările sale imperfecte, ci în caracterul şi sacrificiul ispăşitor, ireproşabil al lui Hristos, Mântuitorul său (vezi comentariul de la Filipeni 3,9; Tit 3,5; etc.).
Lumea. Gr. kosmos (vezi comentariul de la cap. 2,15). Deşi Ioan a ajuns cu gândul până la ziua judecăţii, el e preocupat, în primul rând, de purtarea creştinului ,,în lumea aceasta”. Tot atât de hotărât ca şi oricare alt scriitor al Noului Testament, refuză să amâne asemănarea cu Hristos într-un viitor nedefinit, şi insistă asupra posibilităţii ca aceasta să fie o realitate prezentă (vezi comentariul de la cap. 3,2.9). Aici el declară că, la fel cum Hristos este veşnic neprihănit în sfera Sa, tot aşa trebuie să fim şi noi neprihăniţi în sfera noastră. Cuvintele ,,în lumea aceasta” implică natura temporară a şederii noastre de aici, dar sugerează că trebuie să-L reprezentăm pe Hristos cât timp trăim pe pământ. Notaţi totuşi că descrierea faptului că suntem ca Hristos în lume e condiţionată de rămânerea noastră în dragoste şi în Dumnezeu (v. 16). Dragostea este cea care ne leagă de Domnul şi Învăţătorul nostru şi ne face asemenea Lui (cap. 2,7–10; 3,10–18). Unii au considerat că această descriere nu poate fi aplicată persoanelor individuale din biserică, deoarece nici unul nu manifestă continuu dragoste altruistă. Ei pretind că descrierea poate fi adevărată numai cu privire la biserică, în totalitatea ei. Dar până când nu rămân toţi creştinii în dragoste, biserica nu poate fi, ca un întreg, asemenea lui Hristos în lume. Hristos rămâne în persoane individuale, şi tot prin ele Îşi zideşte Domnul biserica de pe pământ (Efeseni 2,19–22).
Astfel. Acest cuvânt poate face referire la v. 16 sau la propoziţia ,,ca să avem deplină încredere”. Ambele interpretări sunt posibile, dar stilul acestei epistole o favorizează pe a doua. Dragostea … în noi. [,,Dragostea noastră”, KJV]. Literal, ,,Dragostea din noi”. Aceste cuvinte
se pot referi la iubirea lui Dumnezeu pentru noi şi la iubirea noastră pentru Dumnezeu, despre amândouă putându-se spune că au ajuns la desăvârşite în noi, adică în viaţa noastră transformată. Dacă adverbul ,,astfel” face referire la v. 16, această interpretare a cuvintelor ,,cu noi” se potriveşte bine cu gândul rămânerii în iubire. Dacă ,,astfel” face referire la ideea exprimată în continuare, atunci poate că Ioan vrea să spună că, în cazul nostru, iubirea este făcută desăvârşită când privim cu încredere la ziua judecăţii.
Este desăvârşită. [,,Este făcută desăvârşită”, KJV]. Gr. teleioo (vezi comentariul de la cap. 2,5).
Pentru ca. Acest cuvânt atrage atenţia asupra motivului fundamental pentru care creştinul are încredere când e confruntat cu ideea zilei judecăţii. El poate fi încrezător pentru că este ca Hristos.
Ca să avem. [,,Ca să putem avea”, KJV]. Acest verb îndreaptă gândul către unul din măreţele obiective asupra căruia iubirea şi-a fixat atenţia. Iubirea lui Dumnezeu faţă de om şi iubirea omului faţă de Dumnezeu au ca scop comun pregătirea omului în vederea întâmpinării cu încredere a zilei judecăţii. Întrucât judecata va fi făcută după lege (Iacov 2,12) şi întrucât iubirea este împlinirea Legii (Romani 13,10), desăvârşirea iubirii noastre este un proces esenţial.
Încredere. [,,Îndrăzneală”, KJV]. Gr. parresia (vezi comentariul de la cap. 2,28).
Ziua judecăţii. Aceasta este singurul loc din Noul Testament unde se întâlneşte expresia întreagă, având ambele substantive articulate. Efectul articolelor este de a scoate în evidenţă că este vorba despre o anumită zi sau un anumit timp, dar şi că se are în vedere o mare judecată la care sunt cercetate toate cazurile şi se iau hotărâri cu privire la ele. Aici Ioan nu vorbeşte despre cele două faze ale judecăţii (vezi comentariul de la Apocalipsa 14,7; 20,11–15). Apostolul se aşteaptă să apară înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (vezi comentariul de la 2 Corinteni 5,10) şi îi pregăteşte pe cititori să fie şi ei gata pentru ceasul acela solemn. Vezi comentariul de la Faptele Apostolilor 17,31; 2 Petru 2,9.