3:5 Şi ştiţi că El S-a arătat ca să ia păcatele; şi în El nu este păcat.
Ştiţi. Ioan apelează din nou la cunoştinţele pe care le au cititorii cu privire la planul de mântuire (vezi comentariul de la cap. 2,12–14.20.27).
S-a arătat. Gr. phaneroo, ,,a descoperi”, ,,a face cunoscut”; iar la pasiv, ,,a deveni vizibil”, ,,a ajunge cunoscut”, ,,a fi revelat”. În v. 2 şi la cap. 2,28 cuvântul phaneroo este folosit cu privire la a doua venire a lui Hristos, dar aici el este aplicat la întrupare.
Să ia. Gr. airo (vezi comentariul de la Ioan 1,25). Aici apostolul se referă la scopul principal al venirii lui Hristos, mântuirea oamenilor din păcat (vezi comentariul de la Matei 1,21). Se poate considera că scopul acesta a fost împlinit fie prin: (1) faptul că Hristos a purtat păcatul într-un sens ispăşitor, fie prin (2) faptul că El a distrus păcatul. Ambele interpretări sunt valabile, întrucât El îndeplineşte prima parte pentru a fi în stare să o realizeze şi pe a doua. Procedând astfel Mântuitorul îndepărtează nelegiuirea, a cărei expresie este păcatul, şi îl izbăveşte pe om de călcarea legii lui Dumnezeu. Însă Hristos va îndepărta numai păcatul celor care doresc să fie eliberaţi de el.
Ţinând cont de cadrul în care face Ioan această afirmaţie, trebuie observat faptul că Hristos S-a arătat pentru a lua păcatul, nu pentru a îndepărta legea. Gnosticii susţineau că restricţiile legii erau înlăturate în dreptul lor; dar Ioan ştie că Hristos a păstrat legea, în timp ce a îndepărtat călcarea ei (vezi comentariul de la Matei 5,17–19; Romani 3,31).
Păcatele. [,,Păcatele noastre”, KJV]. Pot fi citate dovezi textuale importante pentru omiterea cuvântului ,,noastre”. Această omitere nu afectează înţelesul fundamental al cuvintelor lui Ioan, dar adăugarea cuvântului ,,noastre” dă mai multă forţă personală soliei şi arată că apostolul nu vorbeşte despre păcat în general, ci despre păcatul creştinului, în mod individual.
În El nu este păcat. Literal, ,,păcat în El nu este”. În Hristos nu există nici principiul, nici actul păcatului. Ioan foloseşte timpul prezent pentru a accentua ideea că păcatul n-a avut niciodată loc în viaţa lui Hristos, fie pe pământ, fie în cer. Isus a fost ispitit, dar ispita în sine nu întinează. Un om este întinat numai când cedează ispitei. Mântuitorul nostru Şi-a dat seama de ispitele care-L asaltau din toate părţile (Evrei 4,15), dar niciodată, nici măcar pentru o clipă, nu a permis gândurilor Sale să se împotrivească voinţei Tatălui. Păcatul Îl înconjura fără încetare. L-a chinuit toată viaţa, dar n-a găsit ecou în El (Ioan 14,30). El a rămas neatins de păcat. Cel fără păcat a fost făcut păcat pentru noi (vezi comentariul de la 2 Corinteni 5,21). A fost socotit călcător al legii (Isaia 53,12) şi tratat ca cel mai ticălos dintre păcătoşi, dar nu din cauza vreunui păcat al Său.