3:4 Oricine face păcat, face şi fărădelege; şi păcatul este fărădelege.
Oricine. Ioan afirmă opusul atât pentru a completa afirmaţia anterioară cât şi pentru a o confirma. Toţi cei care au această nădejde se curăţă; toţi cei care fac păcat, fac şi fărădelege.
Păcat. Gr. hamartia, ,,greşire a ţintei”, ,,faptă rea”, ,,un păcat”, de la hamartano, ,,a nu atinge ţinta”, ,,a greşi”, ,,a face ceva rău”, ,,a merge greşit”, ,,a păcătui”. Este un cuvânt folosit în Biblie pentru actul de abatere de la Legea lui Dumnezeu, de violare a legii morale. Într-un sens mai restrâns, hamartia este călcarea legii morale date de Dumnezeu. Cuvântul poate să se refere şi la principiul şi puterea care îl fac pe om să săvârşească păcatul (vezi comentariul de la Romani 5,12), dar este clar că aici Ioan se referă la fapta rea în sine.
Literal, versiunea greacă spune: ,,păcatul”. Nu reiese însă că Ioan se referă la un anumit păcat şi nici contextul nu identifică ,,păcatul”, dar folosirea articolului hotărât sugerează că scriitorul vorbeşte despre toate tipurile de păcat ca un singur păcat, păcatul care dă naştere despărţirii dintre Dumnezeu şi om (compară cu Isaia 59,2).
Face şi fărădelegea. [,,Calcă şi legea”, KJV]. Literal, ,,şi fărădelege face”. Exprimarea din KJV este mai degrabă o traducere liberă a textului grecesc. Cuvântul ,,fărădelege” este traducerea grecescului anomia (,,lipsa conformării cu legea”, ,,nelegiuire”), alcătuit din a-, ,,fără”, şi nomos, ,,lege” (vezi comentariul de la Matei 7,23; Romani 6,19; 2 Tesaloniceni 2,3.7). Legând anomia cu hamartia, apostolul scoate în evidenţă strânsa legătură dintre păcat şi fărădelege. Cu limpezimea obişnuită exprimări sale, el face legătura asta de două ori mai clară, reafirmând-o în declaraţia care urmează.
Şi păcatul este fărădelege. [,,Deoarece păcatul este călcarea legii”, KJV]. Literal, ,,şi păcatul este fărădelegea”. Articularea hotărâtă a fiecărui substantiv le face interschimbabile: orice păcat este fărădelege şi orice fărădelege este păcat. În felul său simplu şi pătrunzător, Ioan descoperă adevăratul caracter al păcatului. El declară că păcatul este o nesocotire a legii lui Dumnezeu. Pentru definiţii ale ,,legii”, vezi comentariul de la Proverbe 3,1; Matei 5,17; Romani 2,12; 3,19. Dumnezeu a dat legi pentru a-i conduce pe oameni, pentru a-i face să se bucure pe deplin de viaţă, pentru a-i izbăvi de rău şi pentru a-i călăuzi spre bine (vezi comentariul de la Exodul 20,1).
Legea divină este o transcriere a caracterului lui Dumnezeu. Isus a venit pentru a le descoperi oamenilor caracterul Tatălui Său. Aşadar El este legea detaliată şi demonstrată. Cine vrea să trăiască în armonie cu Legea lui Dumnezeu trebuie să privească la Isus şi să imite viaţa Sa. Legea ar putea fi rezumată în cuvintele: ,,fii ca Dumnezeu” sau ,,fii ca Isus”. Transformarea caracterului oamenilor după chipul divin este scopul principal al planului de mântuire. Legea descoperă caracterul lui Dumnezeu şi al lui Hristos: planul de mântuire oferă har care dă putere pentru transpunerea în viaţă a fiecărei virtuţi.