3:3 Oricine are nădejdea aceasta în El, se curăţă, după cum El este curat.
Are nădejdea aceasta. Scriitorul nu se referă la cei care de-abia nădăjduiesc în arătarea Mântuitorului, ci la credinciosul a cărui credinţă în revenirea lui Hristos este puternică.
În El. Sau ,,cu privire la El”, adică la Hristos. Ioan vorbeşte în primul rând despre speranţa care este centrată în Isus, nu despre nădejdea care există în cel care speră.
Se curăţeşte. Gr. hagnizo, ,,a curăţi de întinăciune”, ,,a purifica”. Cuvântul este folosit atât cu privire la curăţirea ceremonială, cât şi cu privire la cea morală (Ioan 11,55; Faptele Apostolilor 21,24.26; 24,18; Iacov 4,8; 1 Petru 1,22). Omul păcătos nu se poate curăţi singur. El e vândut păcatului şi cu totul dependent de Mântuitorul în ceea ce priveşte curăţirea (Ieremia 17,9; Ioan 3,3; 15,4.5; Romani 8,7). Cu toate acestea, există ceva pe care omul, cu ajutor divin, trebuie să facă pentru sine (vezi comentariul de la Filipeni 2,12.13). Lucrarea aceasta cere veghe şi rugăciune serioase (Efeseni 6,13–18; Coloseni 4,2; Apocalipsa 3,3). Lucrul cel mai important pentru care trebuie să se lupte creştinul este a păstra credinţa în biruinţa pe care Hristos a câştigat-o pentru el şi a trăi crezând că harul Său este suficient pentru a ne da puterea de a birui orice încercare (Galateni 2,20; Filipeni 4,13; SC 47, 38; MH 159). Prin declaraţia sa cu privire la curăţie, Ioan respinge învăţătura gnosticilor, cum că nădejdea creştină poate fi păstrată fără a avea legătură cu moralitatea persoanei în cauză. Toţi cei care doresc cu adevărat să-L vadă pe Hristos se vor strădui să ajungă curaţi.
După cum El este curat. Creştinul trebuie să atingă nivelul de curăţie pe care l-a atins Hristos (vezi comentariul de la Filipeni 3,8–15). El a câştigat biruinţa asupra tuturor ispitelor (vezi comentariul de la Ioan 8,41; 2 Corinteni 5,21; 1 Petru 3,22) şi a făcut cu putinţă pentru toţi oamenii să trăiască o viaţă de biruinţă (vezi comentariul de la Matei 1,21; Romani 7,24.25; 8,1.2; 1 Ioan 1,9).